- Zilele trecute, în Valea Jiului s-a făcut mare caz dintr-un fapt ce putea fi trecut cu vederea: comportamentul suporterilor din Hunedoara pe stadionul din Petroșani.
- Unii politicieni „au luat atitudine” (inutil), în timp ce presa din Valea Jiului a montat subiectul ca și cum ultrașii au venit chitiți să îi jignească în ultimul hal pe locuitorii Văii Jiului și pe mineri, în general (deși nu prea mai sunt mineri în Vale).
Oamenii s-au declarat uluiți și nu au găsit prea multe explicații pentru gesturile fanilor veniți din Hunedoara. Unii le-au pus pe seama rivalității dintre cele două echipe.
Putem face un rezumat al acestei rivalități și poate îi vom contura originile și argumentele.
<Corvinul Hunedoara și Jiul Petroșani s-au întâlnit de peste 30 de ori în meciuri oficiale, iar multe dintre confruntări s-au disputat în prima ligă de fotbal a României. Cele mai multe meciuri au avut loc în anii ’70 și ’80, anii cei mai prolifici ai celor două echipe hunedorene.
Cele două cluburi au fost înființate în urmă cu peste un secol, iar rivalitatea dintre ele s-a născut, poate, din dorința fiecărei comunități ca echipa pe care o susține să fie considerată emblema fotbalului din Hunedoara.
Atunci când vorbim despre fotbalul hunedorean primele impulsuri se îndreaptă spre Corvinul Hunedoara și Jiul Petroșani. Dacă am locui în Valea Jiului, probabil am inversa ordinea în care le enumerăm. O fi doar o bătălie a orgoliilor pentru titlul de „echipă fanion” a Hunedoarei?
Mai întâi, să aflăm, pe scurt, povestea celor două echipe.
Clubul sportiv Jiul Petroșani, cu culorile alb-negru și ciocanele minerești în centrul siglei, a fost înființat în anul 1919, iar echipa de fotbal din Valea Jiului a fost de-a lungul timpului o prezență obișnuită în prima ligă a României.
A câștigat și Cupa României în 1974. Un an mai târziu, în timpul unui meci de fotbal, tribunele de lemn ale vechiului stadion au fost mistuite de flăcări. Cu mari eforturi, un nou stadion a fost construit în anii următori și inaugurat în toamna anului 1982.
- Nicolae Ceaușescu, ironii pe seama Jiului
Atunci, Nicolae Ceaușescu, aflat în vizită în Valea Jiului a rămas în amintirea localnicilor printr-o glumă despre noul stadion din Petroșani. Nu știu dacă Nicolae Ceaușescu se pricepea la fotbal, dar replica lui a rămas în istorie.
„Am auzit că aţi construit şi un nou centru sportiv, chiar prea scump şi cu unele nereguli, dar din păcate nu aveţi o echipă prea bună. Vedeţi, tovarăşi, chiar şi în sport nu e suficient să aveţi un complex sportiv foarte bun, trebuie să aveţi sportivi foarte buni. Chiar dacă terenul e mai prost, dacă aveţi sportivi buni, puteţi câştiga!”, le-a spus Ceauşescu minerilor.
Stadionul din Petroșani, cel mai mare din Valea Jiului a primit numele „Petre Libardi”, în cinstea unui fotbalist emblematic al Jiului Petroșani.
În primii ani de la construcția sa, putea primi în tribune aproape 30.000 de oameni. A fost reconfigurat ulterior, iar numărul locurilor s-a redus la jumătate. În ultimii ani, audiența medie a meciurilor de fotbal s-a redus la câteva sute de spectatori – influențată de performanțele tot mai slabe ale echipei locale.
În anii ’90, Miron Cozma se afla în conducerea clubului, iar în anii 2000, Jiului Petroșani era controlat de omul de afaceri Alin Simota. Două personaje controversate. În anturajul șefilor echipei Jiul Petroșani îl mai regăsim, în câteva imagini de colecție, pe Gabriel Oprea, un alt personaj controversat din politica românească.
Am auzit vorbindu-se despre faptul că în epoca de glorie a Jiului Petroșani, echipa era favorizată „din umbră” pentru a le da zecilor de mii de mineri niște motive în plus de satisfacție. În orașele cenușii ale epocii ceaușiste, fotbalul se număra printre puținele bucurii ale minerilor.
Corvinul lui Lucescu și Klein
Corvinul Hunedoara are și ea o istorie de peste un secol. Clubul în culorile alb și albastru, cu un corb în centrul siglei, a fost fondat în 1921, iar de-a lungul timpului a purtat şi mai multe denumiri: Siderurgistul, Metalul, Energia, Fero-metal și altele. În vara anului 1960, Corvinul a promovat în Divizia Naţională A de fotbal, însă a retrogradat un an mai târziu în Divizia B, apoi după un an în Divizia C.
În 1976, Corvinul Hunedoara a revenit în prima ligă de fotbal a României, iar timp de aproape două decenii a înregistrat cele mai bune performanţe din istoria sa: a participat în Cupa UEFA și s-a clasat pe locuri fruntașe în campionat. Mai presus de toate acestea, și-a încântat suporterii. În anii ’80, echipa era condusă de Mircea Lucescu și îi avea în componență pe Michael Klein, Romulus Gabor, Ioan Andone, Radu Nunweiller, Mircea Lucescu, Florea Văetuş, Ioan Petcu, Florea Dumitrache, Mircea Rednic şi alţi fotbalişti interesanți ai vremii.
Și stadionul din Hunedoara are o poveste interesantă. A fost construit în aproximativ cinci ani, iar primul meci oficial disputat de Corvinul Hunedoara aici a avut loc în 2 mai 1960, între echipa din Huendoara şi CFR Arad şi s-a încheiat cu victoria gazdelor, cu scorul de 1 – 0.
La finalul sezonului, Corvinul Hunedoara a promovat atunci în prima ligă de fotbal a României.
Aproape 16.000 de oameni – capacitatea maximă a arenei – au luat loc în tribune, în meciul de la inaugurarea arenei. Doi ani mai târziu, peste 20.000 de oameni l-au întâmpinat din tribunele și de pe terenul stadionului din Hunedoara pe Nikita Hrușciov, liderul Uniunii Sovietice din acei ani, aflat în vizită la Hunedoara.
La meciurile de fotbal din era Mircea Lucescu, localnicii care nu mai încăpeau în tribune puteau fi văzuți atârnând în plopii din jurul stadionului. Alții se înghesuiau pe blocuri, la ferestre și pe clădirile și dealurile din vecinătatea arenei.
Corvinul și-a păstrat fanii
Corvinul și-a păstrat tradiția galeriei, deși, la fel ca Jiul Petroșani, a trecut după 1990 prin ani tulburi. La declinul celor două echipe au contribuit și prăbușirea industriei din zonă, combinatul siderurgic și minele de cărbune au asigurat decenii în șir stabilitatea celor două cluburi de fotbal.
În anii ’70 și ’80 lucrurile stăteau altfel. Echipele se confruntau în Divizia A și erau mai respectate de adversari și poate mai iubite de suporteri. Stadioanele erau adesea pline la meciuri, iar fanii nu acceptau ca echipele lor să piardă derby-urile locale, ori să își împartă punctele tur-retur, așa cum se mai întâmpla în fotbalul românesc.
Corvinul – Jiul, război pe teren
Meciurile dintre Jiul Petroșani și Corvinul Huendoara au fost, de cele mai multe ori, strânse și deloc amicale. Putem citi despre un meci încheiat la egalitate între cele două echipe în 1978.
„HUNEDOARA. Debutul liniştit de partidă, cu acţiuni cursive de ambele părţi nu anunţa penibila evoluţie a celor două combatante pînă în finalul întâlnirii. Nervozitatea avea să fie generată de faza din min. 7, cind arbitrul a dictat lovitură de la 11 m la un fault al lui Stoica asupra lui Petcu (transformată de DUMITRIU IV). Din acest moment, spiritele s-au încins, jocul căpătând o altă turnură, fiind deseori întrerupt din cauza numeroaselor faulturi.
O nervozitate excesivă a pus stăpânire pe jucători, fotbalul fiind trecut pe planul doi. Tensiunea din teren a culminat în min. 42, când un fault al lui Stoica asupra lui Petcu a creat o busculadă şi altercaţii între aproape toţi jucătorii, Stoica şi Economu fiind eliminaţi de pe teren.
Urmează momente de tensiune, când arbitrul Raab nu mai poate ţine partida în mână şi nu găseşte altă soluţie decît să fluiere mai devreme sfârşitul primei reprize, fără să mai ţină seam a de minutele de întrerupere (Această greşeală a comis-o şi la sfîrşitul partidei). Şi la reluare, jocul este la fel de confuz, nervozitatea punîndu-şi în continuare amprenta pe calitatea Intîlnirii, reuşitele fiind la fel de rare”, informa ziarul Sportul, în 1978.
Tensiunea din teren, evident, i-a contaminat și pe mulți dintre cei 10.000 de oameni prezenți la meciul din Hunedoara. Iar alte partide dintre cele două echipe au avut un curs asemănător.
Episodul „negru” de la Sarajevo
Publicul numeros punea presiune pe adversari, dar și pe proprii jucători, iar în astfel de condiții excesele de nervozitate din joc nu erau ceva neobișnuit.
Ne putem aminti despre meciul de pomină dintre Sarajevo și Corvinul Hunedoara, din Cupa Uefa, pierdut cu 4 – 0 de hunedoreni, unde Romică Gabor și Florea Dumitrache au fost eliminați de pe teren, în urma unor gesturi ofensatoare față de arbitru.
„Sunt cîteva lucruri care nu pot trece neobservate. Eliminată din competiţie, Corvinul a făcut multă tevatură pentru un gol discutabil, marcat cînd scorul era deja 3—0 pentru adversari.
S-a văzut încă o dată lipsa de experienţă a echipei, care şi-a pierdut pur şi simplu capul în momentele dificile, acuzînd din plin şocul. Cu alte cuvinte, şansa de a reprezenta fotbalul românesc într-o competiţie europeană s-a întors în cele din urmă împotriva echipei hunedorene”, informa revista Flacăra, în 1982.
Ce s-a întâmplat la Sarajevo? Relata ziarul Sportul, după meci, înainte ca UEFA să anunțe suspendarea jucătorilor (Dumitrache, pentru șapte ani, din cupele europene) și amendarea echipei Corvinul Hunedoara, pentru indisciplina fotbaliștilor și pentru vătămarea arbitrului.
„Meciul de la Sarajevo, diin păcate, a scos la iveală şi nedorite carenţe la „capitolul disciplină”. Golul patru, marcat din ofsaid, a declanşat neaşteptate şi nedorite reacţii din partea mai multor jucători, dar, mai ales, a lui Dumitrache şi Gabor. Cîteva bune minute unii jucători au înconjurat pa tuşierul Altobelo şi pe centralul Menegalli, cerindu-le anularea golului.
In „meleul“ format pe marginea terenului, in faţa tribunei a doua, Dumitrache l-a lovit cu capul (în față) pe arbitrul de centru şi apoi, în timp ce părăsea terenul, Gabor, schiţînd gesturi pe care nu le putem descrie, a văzut şi el, cum o merita, cartonaşul roşu.
Manifestările de indisciplină declanşate de hunedoreni la o greşeală a arbitrului de linie, la înscrierea golului cu nr. 4 (nu la primul, nici la al doilea, nici la al treilea !!) au avut un deznodămînt contrar Intenţiei celor care l-au declanşat. Fiindcă atitudinea lor nu a făcut decit să reverse paharul plin de amărăciunea produsă de comportarea cenuşie a formaţiei din Hunedoara”, informa Sportul, în 1982.
Jocurile pline de durități de pe terenurile echipelor din Divizia A erau însă un lucru obișnuit în acei ani, dovada fiind numeroasele cartonașe galbene și roșii pe care le acumulau jucătorii.
Și totuși…
„Corvinul e o echipă cuminte !… Eu am fost singura excepție… Cu povestea aceea de la Sarajevo, că nici nu-mi vine să cred că l-a întimplat așa. O clipă de rătăcire care a umbrit o frumoasă carieră. Le-am şi spus mai tinerilor mei coechipieri : „învăţaţi din ce-am greşit eu, vedeţi unde duce o singură clipă de nesăbuire !” La şapte ani suspendare în cupele europene”, relata Dumitrache, în 1983, la începutul carierei de antrenor, la Corvinul Hunedoara.
Jiul, urâtă de rivalele din Divizia A
În „peisajul” Diviziei A al acelor ani exista însă o echipă care se remarca prin duritatea unor jucători, iar poate și acest lucru a contribuit la atitudinea ostilă cu care era întâmpinată de adversari, chiar și de către „vecinii” din Hunedoara.
„La Petroșani era îngrozitor. Se puneau tălpi, erau nenorociri mari”, spunea Cornel Dinu, pentru Gazeta Sporturilor.
Gogu Tonca și Andrei Stocker au fost probabil cei mai duri fundași din istoria primei ligi de fotbal din România, relatau jurnaliștii. Se întâmpla în anii ’70, când…
„Ne luau la înjurături de pe tunel. Tonca și Stocker ne dădeau palme și șuturi pe întuneric”, își amintea un alt fost fotbalist, Marcel Răducanu.
Jiul își căpătase un renume pentru jocul plin de durități pe care îl practica. Era în spiritul echipei, afirmau unii jurnaliști, un spirit păstrat și în anii ’90.
„Nici duşmanilor mei nu le doresc „tratamentul“ de care au avut parte interiştii în Valea Jiului! Cum a fost arbitrajul? Arbitrul Jean Grama s-a străduit să împartă dreptatea cu curaj, fără părtinire. Iată de ce scoaterea din teren a căpitanului Jiului, Varga, era un act de justețe (acesta îl pălmuise pe Zotincă fără motiv, jocul fiind oprit) şi nu unul conjunctural sau pripit. Lovit cu capul în gură şi apoi pălmuit de Varga, îmbrîncit şi împins de colo-colo de alţi jucători petroşeneni,
Jean Grama putea (şi trebuia) să întrerupă meciul în acel minut 38. N-a făcut-o, dar deciziile ulterioare au purtat amprenta fricii pe care i-o strecurase în suflet dezlănţuirea de violenţă a jucătorilor gazdă. De neînţeles râmîne toleranţa arbitrului faţă de agresorul Florescu (vechi şi asiduu client al Comisiei de disciplină), care l-a scos din joc, în prelungirile primei reprize, pe Bogdan Bucur.
Sperăm, de asemenea, că din raportul domnului Dan Ionescu, observatorul F.R.F. prezent la meci, nu lipseşte nici descrierea agresiunii fostului portar Homan (aflat pe post de gorilă pe marginea terenului!) asupra doctorului Alexandru Şostea în momentul în care acesta, cu permisiunea arbitrului, a încercat să-i acorde asistenţă medicală lui B. Bucur, accidentat de Florescu”, informa Tribuna Sportului în 1990, după un meci Jiul Petroșani – Inter Sibiu.
Jiul secătuit după 1990
După 1990, Jiul și-a păstrat renumele de echipă dură, deși prezențele ei în Divizia A au devenit tot mai rare.
Miron Cozma și Alin Simota, două personaje controversate din Valea Jiului au încercat resuscitarea echipei, în anii în care s-au aflat la conducerea ei, dar scandalurile și agresiunile nu au putut fi șinute departe.
Acum Jiul Petroșani începe campionatul în Liga a treia, în liniște, fără prea mari speranțe de a-și recăpăta strălucirea din anii ’70. Dar, îi urăm succes.
Related Posts:
