- Acum mulți ani lucrurile se petreceau cu totul altfel pe malurile Lacului Cinciș, dar drumul spre baraj era aproape la fel de prost.
Autobuzele „dansau” peste denivelările din șoseaua care înconjoară lacul – dâmburi istorice de asfalt care nimeni nu s-a mai ocupat nici până în ziua de azi – iar Daciile aveau probleme în a urca serpentinele de la baraj.
<Drumul Hunedoara – Cinciș putea fi parcurs și pe jos, iar mulți localnici se încumetau la el, pentru că mașinile erau mai puține, iar autobuzele circulau mai rar și nu toată lumea avea bani de bilet.
„…În tren, de la Bucureşti la Hunedoara, a fost cum a mai fost. Ne-am descurcat mai bine, adică am călătorit mai mult noaptea şi am ocupat o jumătate de vagon. Dar în autobuzul de la Hunedoara la Lacul Cinciş am crezut că o să ne sufocăm de atâta înghesuială. Doar Sorin a dus-o mai bine. S-a urcat pur şi simplu pe uriaşul nostru morman de bagaje şi, fără să mai ţină seama de faptul că dedesubt se mai aflau şi ceva sticle şi borcane şi alte materiale mai mult sau mai puţin fragile, a călătorit tot drumul în virful acelei piramide…”, povestea un grup de elevi în revista Cutezătorii (1986).
Pe malurile lacului, în jurul Casei Albe, erau înghesuite corturi de familii și prieteni, iar cine nu mai avea loc sub casele de pânză își găsea culcuș în mașini.
Și poate chiar la adăpostul unor copaci crescuți în voia lor pe maluri. Rămășițele focurilor de grătar înnegreau din loc în loc pajiștile de deasupra malurilor, iar petecele de iarbă nivelată arătau urmele lăsate de pături. Mai jos, apele tulburi ale lacului chemau lumea la distracție.
„N-au trecut nici 24 de ore şi iată-i pe expediţionari la cîteva sute de kilometri de Bucureşti, de casele şi de părinţii lor. Sunt pe malul Lacului Cinciş. Corturile sunt instalate, mîncarea fierbe în cratiţile de pe vatră, împrejur e linişte şi pace şi-i atît de frumos incit îţi vine să spui că numai aici şi astfel, ca expediţionar, ar trebui să-ţi petreci toate zilele vieţii tale, încet, încet se lasă seara. Pe cerul senin prind să licărească stelele. Mai târziu apare şi luna. După servirea primei cine la castron“, cei mai obosiţi se trag spre corturi. împrejurul focului mai rămân doar câţiva băieţi…, relatau excursioniștii din 1986.
Oamenii se aruncau în lac de pe ponton ori se avântau în ape prin mâlul de la țărm.
Piscina de la Casa Albă, terenul ei de fotbal și câteva leagăne din complex concurau oferta naturală a barajului, iar noaptea, până la stingerile din orele târzii, câteva mici discoteci stârneau entuziasm.
A doua zi dimineața, soarele fierbinte, roua și uneori ploaia îi scuturau repede pe oameni din amorțeală.
„Plouă, plouă şi iar plouă. Şi două dintre corturile mai vechi devin repede… bărci pe valuri. Locatarii lor sunt nevoiţi să le părăsească şi să se înghesuie în celelalte, care rezistă stihiilor dezlănţuite. De, ce să-i faci! Aşa-i în expediţie: una caldă, alta rece… A plouat şi a doua zi, ba şi o parte din cea de-a treia. Dar asta nu i-a împiedicat pe expediţionari să-şi realizeze obiectivele propuse — cercetări în domeniile etnografiei, folclorului şi istoriei: au străbătut şi-au cercetat împrejurimile (au fost şi-n satul Cinciş, şi la Ghelari), ba, printre… picături, au făcut şi plajă”, (Cutezătorii, 1986)
Când lumea începea să plece acasă după un weekend în care era eliberată de stress și griji, pe malurile golite de oameni, rămâneau gunoaiele „uitate” pe iarbă, în jurul vetrelor de foc și în locuri mai ascunse, unde se amestecau cu „wc-urile” din boscheți.
Cu timpul, zonele de picnic de pe malurile barajului s-au restrâns, iar terenurile private au fost îngrădite. Au apărut noi pensiuni, case de vacanță, campinguri, iar turiștii au fost nevoiți să se deobișnuiască de tradiția ieșirilor cu cortul. Azi, este greu să îți mai așterni pătura pe malurile lacului Cinciș, fără să treci prin curtea cuiva.
Poteci abrupte până la apă
Lacul Cinciș din Hunedoara a mai păstrat doar câteva locuri prin care turiștii pot ajunge la apă, fără a plăti taxe ori a trece pe terenuri private.
Câteva poteci coboară din parcarea motelului Cinciș, aflat pe un deal deasupra fostelor sate Cinciș și Cerna, înghițite de ape la începutul anilor ’60. Sunt abrupte și acoperite de vegetație. Unele coboară prin pădure, spre baraj, altele de cealaltă parte a dealului, unde se dezvăluie privirii largul lacului.
De la barajul Lacului Cinciș o potecă ocolește țărmul nordic, sălbatic, al apei. Dealurile sunt acoperite aproape în totalitate de pădurile care urcă spre centrul Munților Poiana Ruscă, până la zeci de kilometri distanță. Nefiind drum și zone de campare amenajate, țărmul nordic al lacului este mai puțin popular printre turiști.
Un alt loc unde turiștii mai pot ajunge nestingheriți la apă, după o coborâre dificilă, este zona fostei biserici din satul Baia Craiului, aflată în amonte de lacul de acumulare, pe malul opus celui traversat de șosea.
Related Posts:
