SHARE

2„De mult, era aici lângă Cerna tulbure, lângă măruntul pârâu al Zlaştiului, cu numele vechiu moştenit de la slavi, un cuib de ţărănime luptătoare, gata să apere hotarul împotriva năvăşitorilor ce soseau din pasul lin al Banatului. Aveau drepturi pentru ostenelile lor şi regii le recunoşteau o nobleţe pe care n-o căpătau ieftin. Dintre aceşti ostaşi cu căciula în cap, opincile în picioare şi arcul pe umeri s-a ridicat Iancu, spre cel mai mare viitor pe care l-a avut între străini un român, un ţăran al nostru din Ardeal. S-a bătut lungi ani de bărbăţie, la Poarta de fier a Ardealului, care ar fi fost de lut fără vitejia lui, apoi la izvoarele Ialomiţei muntene, lângă Vlad Dracul din Târgovişte, în sfârşit pe câmpii de luptă ai Balcanilor, până la Varna, în vederea Mării Negre, unde i-a perit regele, pentru nebunia lui uşuratică, luând cu dânsul şi biruinţa oştirii creştine. Şi în pragul bătrâneţii, moartea l-a atins şi pe dânsul, dar nu acasă în cetăţuia de pe Zlaştiu, ci departe, în corturile de supt cetatea Belgradului sârbesc, dinaintea căreia el făcuse să fugă un sultan, unul dintre cei mai mari pe cari i-a avut Turcimea”, relata Nicolae Iorga, în volumul „Neamul Românesc şi Ţara Ungurească”. Continuarea AICI!

Related Posts: