SHARE

De când a fost inaugurat mall-ul din , am ajuns acolo de vreo cinci – şase ori. Cei mai mulţi bani i-am cheltuit pe bilete la film, deşi nu mai ştiu exact dacă eu am făcut cinste. Nu contează. Am văzut până acum trei filme: Marţianul, Pan şi Jocurile Foamei II. Sper să nu spună nimeni că am gusturi proaste, pentru că, de fapt, oferta e sărăcăcioasă.

Jocurile foamei II l-am văzut azi mai devreme, am ajuns la el poate şi din cauza unei uşoare dependenţe pe care o dă cinema-ul acesta scump. Filmul mi-a lăsat impresia, până spre final, că e făcut după reţeta Stăpânului Inelelor: nişte personaje o iau la pas să salveze lumea să îl omoare pe tipul rău din turnul său, noutatea fiind de această dată că eforturile lor sunt transmise la televiziunea locală. Aşa făceau şi hobiţii şi, bineînţeles, gnomii. Pe drum întâlnesc tot felul de creaturi înarmate până în dinţi sau hidoase. Cele hidoase merg şi fără arme. Cea mai tare scenă e cea în care gruparea de oameni de bine, condusă de o tipă care trage cu arcul bine, dar în acelaşi timp e sensibilă, întâlneşte nişte mutanţi în canalizarea oraşului. A fost de speriat. Bineînţeles, filmul se termina mult mai repede, dacă oamenii în loc să o ia pe jos, spre Capitoliul în care locuia Snow – un personaj malefic, să îi zicem, zburau cu un avion de luptă, că aveau aşa ceva, şi îi turnau nişte bombe prin  acoperiş. Da a fost ok şi aşa, lung.

În concluzii:

– Stăpânul Inelelor şi Hobittul au fost mult mai spectaculoase decât The Hunger Games.

– Jenifer Lawrence – Katniss Everdeen (Catrinţa) arăta bine, dar putea fi şi mai aspectuoasă. Şi era prea deprimată, la fel ca alte personaje, mai ales unul dintre iubiţii ei, pe care îl luase cu ea, nu ştiu de ce să îl omoare pe Snow.

– Cică povestea era că pe Catrina o iubeau doi şi ea pe amândoi, dar pe unul l-a omorât ca să nu sufere, în timp ce era devorat de mutanţi. Iar cu celălalt a rămas în final.

– Fata avea un arc cu care omora oameni. Toţi aveau mitraliere, rachete şi tunuri, dar ea îşi făcea treaba cu arcul. Să fii omorât vreo 50 – 60 de oameni? Nu ştiu, arcul ăla nu se mai rupea sau săgeţile nu se terminau?

– O să mai merg la cinema-ul ăla, că altul nu e pe o rază de 100 de kilometri.

 

 

Related Posts: