Lupeni. Apele Jiului oglindesc cartierele cu blocuri-turn ale orașului minier. Două poduri metalice, ruginite, unul pietonal și celălalt de cale ferată, deschid o scurtătură spre teritoriul vechii mine, al fostei preparații – în ruină – și al fostei uzine textile Vâscoza, acum teren viran, plus schelete de clădiri și hale (unele funcționale).
https://youtu.be/hPpHV6z5IMQ
Pe mal, înainte de a ajunge la ele, găsim stadionul Minerul și ștrandul orașului. Potecile localnicilor le ocolesc pentru a scurta drumul spre cartierele de case de pe malul stâng și, mai sus, spre vechea Colonie Ștefan. Aș zice și spre mină, dar e multă liniște în jurul ei.
Dacă ne întoarcem spre blocurile-turn, găsim orașul trecut prin mai multe vârste. Cu bisericile și clădirile de epocă vechi de peste un secol, ca Primăria și Teatrul, cu casele mici și pitorești care au scăpat de demolare, înconjurate de șiruri de blocuri cu vechimea ușor de ghicit, începând din anii ’40 și până în anii ’80.
De pe Dealul Bisericilor, deasupra cimitirelor, vedem conturat Lupeniul în splendoarea și amărăciunea sa. Colonia Ștefan, distinsă undeva sus, în dreapta, în verdele gălbui al muntelui, cu puțul metalic neclintit în mijlocul ei, jos, lunca industrială cu clădiri distorsionate, acoperită de vegetație, iar mai aproape, cartierele de blocuri, multe cenușii.
În mijloc, turnul Vâscozei pare un piron uriaș bătut în inima orașului. De ambele părți, șirurile de munți impresionante parcă țin în palme orașul înșirat de-a lungul apelor cenușii ale Jiului.
Related Posts:
