SHARE

Sâmbătă seara, sute de oameni s-au strâns în faţa sediului Exploatării Miniere pentru a-şi arăta susţinerea faţă de cei peste 80 de care, de miercuri, s-au blocat în subteran, nemulţumiţi de întârzierile salariale şi de situaţia îngrijorătoare în care se află Complexul Energetic .

GALERIE-FOTO

Necazurile minerilor izolaţi în întunericul abatajului aflat la 350 de metri sub pământ au trecut, însă, de mai multe ori, în plan secund, odată cu ieşirea la rampă a politicienilor care au condus mitingul.

După ce mitingul s-a încheiat, sediul EM Lupeni s-a afundat treptat în linişte şi întuneric. În faţa clădirii au mai rămas câţiva oameni, ortaci de la Vulcan şi Lupeni şi apropiaţi ai celor din subteran. Nimeni nu ştia însă ce se întâmplă cu minerii grevişti şi cât vor mai rămâne acolo. Statuia neagră a unui muncitor veghează şi ea, neclintită, la intrarea în EM Lupeni.

Dincolo de gardul societăţii şi de clădirea administrativă, se află întinderea ocupată de secţii miniere – un uriaş labirint de construcţii vechi, cele mai multe dintre ele cuprinse de degradare şi rugină. Într-una din ele, un basorelief înfăţişează scene din faimoasa grevă a minerilor din 1929, încheiată cu represalii care au dus uciderea a peste 20 de oameni. Opera din 1979 a rămas solitară pe un perete devastat de igrasie, în camera pustie, „împodobită” doar cu un automat de cafea.

Continuarea pe adevarul.ro.

Related Posts: