Am văzut cam 90 la sută dintre meciurile de la CM 2014, din Brazilia. Am prea mult timp liber şi de aia. Ca orice om de bine, îmi dau şi eu cu părerea despre fotbal din când în când, pe motiv, mai ales, că am jucat vreo 10 ani fotbal, iar dorinţa de a deveni fotbalist m-a părăsit cam târziu. La campionatul ăsta mondial am văzut nişte greşeli incredibile făcute de arbitri. Incredibile şi nedrepte cum e cea din meciul Olanda – Mexic, când s-a aruncat Robben în careul advers, în prelungiri, iar arbitrul a dat penalty. Mai aiurea e că FIFA, care este un fel de Biserica Ortodoxă Română la nivel mondial, ascunde toată corupţia asta a arbitrajului. Zic şi eu. Cel mai tare meci a fost Brazilia – Chile: chilienii au dat bară în ultimul minut al prelungirilor şi apoi au pierdut la loviturile de departajare, din nou cu o bară. Aş vrea să câştige Franţa, Brazilia, Germania sau Argentina. Grecii ăştia joacă prost, dar au noroc.



















