SHARE

Mai demult, trenul ajungea în înainte de cinci dimineața. După călătoria agale prin întuneric, întreruptă de opririle în haltele combinatului, luminile orașului de la capăt de linie îi făceau pe călători să tresară și să uite de oboseala orelor petrecute în acceleratele pornite din celelalte colțuri ale țării, a timpului pierdut în sala de așteptare din Simeria. Unii trăgeau un ultim pui de somn întinși pe banchetele capitonate cu mușama, alții rămâneau în poziții de veghe, așezați pe geamantanele înghesuite pe holurile întunecoase. Înainte de a ajunge în gară personalul încetinea, iar cei mai grăbiți pasageri își făceau curaj și se pierdeau în întunecime, coborând din mers în Ceangăi și la Fabrica de pâine. Peronul era aglomerat de oameni veniți să-și întâmpine rudele și de cei care se pregăteau să ocupe loc în compartimente, la întoarcerea aceluiași tren spre Simeria. Din fața gării, taxiurile dispăreau în scurt timp, ticsite de călători și bagaje. O apucam pe jos, spre Micro 5, acompaniat de corul nesfârșitelor haite de câini care cutreierau pe drumul gării și răsuflam ușurat abia când ecourile lor nu se mai auzeau.

Related Posts: