SHARE

Începem anul cu optimism (cum altfel), dar cei care visează la un viitor strălucit pentru nu ar trebui să își facă iluzii. De cel puțin trei decenii orașul se află în declin, mai ales la capitolul „resurse umane”, potrivit rapoartelor Institutului Național de Statistică.
Un astfel de raport arată că în 2018 s-au născut 475 de copii în Hunedoara, cei mai puțini din ultimii 30 de ani, de două ori și jumătate mai puțini decât în 1990, de cinci ori mai puțini ca în 1970. Tot în 2018 au murit peste 900 de , cu 300 mai mulți decât în 1990, iar, cu excepția anului 2010, Hunedoara a înregistrat cel mai mare număr de înmormântări din ultimele trei decenii. În 2018 au fost peste 550 de nunți și 154 de divorțuri, iar 174 de locuitori ai Hunedoarei au plecat definitiv din oraș, mai arată statisticile INS.
Hunedoara are o populație îmbătrânită și mai puțin activă în cea mai mare parte a ei… Trec pe lângă blocurile de cărămidă ridicate în anii ’50, cu fațade scorojite și acoperișuri dărăpănate, și mă întreb cine le va mai reabilita – când în multe dintre apartamente, cele care nu au rămas încă goale, trăiesc oameni vârstnici care abia supraviețuiesc din banii primiți ca pensie. De unde oare ar mai putea scoate câteva mii de lei pentru instalații noi, pentru a schimba țiglăria sau pentru izolarea termică a locuințelor și ce i-ar mai motiva să o facă?!
Sunt cifre ale unui declin ce se regăsește, de altfel, la cele mai multe dintre fostele orașe muncitorești și probabil vor mai trece ani buni până când lucrurile se vor așeza.

Related Posts: