SHARE

Am fost azi la înmormântare… , unul dintre prietenii mei buni, s-a stins din viaţă la numai 30 de ani.

M-au impresionat foarte mult colegii lui din galerie care i-au cântat împreună, în timp ce a fost adus spre ultimul drum, cum se spune. A fost un moment foarte emoţionant.

Pierderea lui mă face să mă gândesc dacă azi ar fi ultima zi din viaţa mea… ca în acea povestire din Biblie, a omului care în toată viaţa nu s-a gândit decât cum să facă să strângă averi pentru el, uitând de cei din jurul lui, şi s-a chinuit şi a reuşit într-adevăr, dar bogăţia nu i-a mai folosit cu nimic în ziua morţii.

Related Posts: