SHARE

Ultimul text despre Arsenie Boca a avut aproape 90.000 de afişări. Mi se pare ciudat nu atât numărul mare al celor care citesc despre viaţa părintelui, cât al celor care iau de bun tot ce se spune despre el.

Am ajuns în a doua zi de Paşti la mănăstirea Prislop, iar în curtea mănăstirii cineva povestea că avusese loc o minune. O femeie adusă în cărucior la mormântul lui se simţea mai bine după ce se rugase în faţa troiţei. Puterea credinţei oamenilor simpli, pe care eu o privesc cu scepticism. Nu te poţi juca tot timpul de-a minunile mergând la mănăstirea Prislop.

Mi-a plăcut o relatare despre preot, în care acesta era caracterizat de un securist drept un om care nu voia să se facă atâta vâlvă în jurul lui: “Se fereşte însă ca să aibă legături cu diferiţi credincioşi şi credincioase, care îl admiră şi ar vrea să stea de vorbă cu el. El este destul de prudent şi calculat. Din timpul de când era student era socotit ca un om de caracter, cu multă voinţă şi destul de modest. Ori de câte ori am vorbit cu el, mi-a spus că lumea i-a făcut o falsă reclamă, a exagerat anumite lucruri şi din această cauză a avut de suferit”, scria informatorul. Aşa o fi fost?

 

Related Posts: