Despre fotbal, între realitate și speranțe

Nici nu știam că presa locală are atâția jurnaliști de sport… Oare unde or fi fost până acum? Eu ce am văzut în ultimii ani a fost că meseria de jurnalist de sport a ajuns în pragul dispariției și doar puțini oameni i-au rămas fideli în Hunedoara. În rest, presa locală ne livrează doar comunicatele transmise de diverse cluburi, cum sunt Corvinul Hunedoara sau CSM Deva. Convenabil, dar în același timp – departe de a fi jurnalism.

Așadar să nu ne așteptăm să fim încântați cu prea multe articole de specialitate despre meci. Vor fi câteva materiale scrise de câțiva oameni care se mai pricep la așa ceva, iar de la restul droaiei de „jurnaliști de sport” din Hunedoara acreditați la finala Cupei României poate o să primim niște selfie-uri ori niște poze aiurea în care ne arată că au trecut și ei pe la meci.

Mai ciudat este că unii, chiar politicieni fiind, s-au dat drept jurnaliști să prindă invitații la masa presei, ca nu cumva să sacrifice nici 25 de lei pe un bilet la meci. 25 de lei sunt 25 de lei, iar când simt miros de mocăciune, unii chiar nu se pot abține. Aștia se vor modele actuale ale societății, iar unii ne cer să îi și votăm, arătându-ne că sunt mai descurcăreți decât restul.

Mulți români oricum ridică din umeri la astfel de lucruri, permise evident și în fotbal, un fenomen care scufundă adesea, în vălul emoțiilor și al speranțelor, o mulțime de minciuni și înșelăciuni.

La Hunedoara se visează la un stadion modern și Corvinul Hunedoara în prima Ligă. Vom vedea.

Măcar acum este ok că încă au oamenii la ce spera. La alte cluburi sportive din județ, ținute pe linia de plutire de primării, dar incapabile de vreo performanță, cei care mai speră la ceva sunt unii angajați – la păstrarea locurilor de muncă – în timp ce politicienii le privesc calculând voturile pe care le-ar primi pe seama lor.

Ar mai fi de povestit, dar închei cu scena pe care am văzut-o recent, în baza sportivă din Hunedoara. O echipă de copii se antrena „la scări”, urcând și coborând treptele de la intrarea dinspre O.M.

Am trecut pe lângă ei și am remarcat decorul în care avea loc antrenamentul: trepte degradate, împânzite de gunoaie, bălării pe margini, mirosul rămas în urma celor care se ascund după porțile metalice din zona ștrandului, pentru a-și face nevoile (este drept, antrenamentele la scări se puteau face și câteva sute de metri mai încolo, pe treptele restaurate de la Poliție, dar în afara bazei sportive).

Tot acolo, în fundal se vedea fostul teren de fotbal al tineretului – viran de ani buni – și mai departe rămășițele patinoarului și ale terenului de zgură.

Sper că într-o zi astfel de scene nu vor mai fi nici măcar amintiri.