SHARE

În ultimele luni de facultate am stat prin biblioteca (BCU) din Cluj şi am tot răsfoit la ziare vechi, din anii 1946 – 1949. Mi-am făcut lucrarea de diplomă pe tema asta, încă o mai am, e pe unul din rafturile din cabana de la N. şi o văd de fiecare dată când ajung acolo. În fine, mi-au plăcut la nebunie ziarele alea: Dimineaţa, Viitorul, Curentul, Curierul, Curierul Nou, câte au fost atunci, oricum comuniştii le-au terminat brutal, cum altfel?

Le-au înlocuit cu Scânteia, Scânteia tineretului/satelor, Contemporanul, Flacăra şi alte periodice, inclusiv Drumul Socialismului… de Hunedoara. DS-ul nostru, bineînţeles, am fost curios să văd ce era cu el. M-a fascinat până m-au durut ochii, dar înţeleg că aşa erau vremurile pe atunci, că se scria într-un fel ce pare ridicol acum, e din alt film, clar, dar asta era, cum am zis şi, na, au fost şi oameni buni de pe atunci, jurnalişti adevăraţi etc., etc., oameni care ar putea vorbi la nesfârşit despre meritele lor, despre jurnalism în general, care au o mulţime de poveşti despre anii ăia de pe care eu abia i-am prins.

Atâta doar, că presa de atunci şi cea de acum sunt, să zicem, două galaxii diferite. Iar unul care şi-a petrecut ani lucrând în presa “commy”, oricât de ar fi fost, nu are ce face în presa asta “degenerată” a prezentului.

Mai citesc comentariile unora dintre veteranii de presă de HD, despre cât de nenorociţi sunt reporterii ăştia de azi care caută senzaţionalul cu orice preţ, care mint, scriu prostii, sunt josnici până la urmă, fac lucruri nasoale, aţi înţeles, distrug presa şi multe altele, mă rog, cică sunt o ruşine prin simplul fapt că există şi lucrează la ziarele de azi. Comentariile astea jurnalistice nu mă enervează, doar mă provoacă uneori. Şi e ok.

Mă fac să mă gândesc cum ar fi fost să lucrez în presă pe vremea aia, să scriu un articol la două zile şi să iau o căruţă de bani şi să am impresia despre mine că nu sunt doar o rotiţă, ci un om de temut, il grande giornalista sau ceva de genul ăsta, în slujba poporului evident... Să merg în documentare pe la sate, prin fabrici şi uzine, să vin cu portbagajul Daciei 13ten plin cu borcane cu murături şi plase cu găini şi să scriu lucruri frumoase despre oamenii muncii. Sincer, nu mi-ar fi plăcut deloc. Era un sistem aiurea, nici nu îl înţeleg,

Oricum nu ştiu dacă trebuie să le mai spun oamenilor ălora că acum e altfel, (e aia cu “la patron”) şi chiar şi aşa răi cum suntem, cu subiectele noastre naşpa din ciclul senzaţional, încercăm să ne facem treaba. Şi mergem oriunde, nu să ne umplem portbagajul, ci pentru subiectele alea de care vorbeam. Facem şi autostopul, mergem şi pe jos, stăm şi în , şi până târziu dacă trebuie, stresaţi sau prost dispuşi, mai liberi în orice caz, ideea e să fie bine până la urmă, să avem… ce da, să putem privi apoi cu detaşare înjurăturile pe care le primim în comentariile cititorilor noştri. Şi, bineînţeles, să o luăm apoi de la început cu alte subiecte, mai bune, dacă se poate, şi să ne mişcăm şi noi mai repede cu ele :).

Related Posts: