- Pe Gicu l-am întâlnit într-o seară de iulie în satul Gura Văii. Ce e cu acest sat? Probabil orice român care se consideră patriot ar trebui să știe. E locul unde, la mijlocul anilor ’60, au început lucrările la mega-proiectul hidroenergetic și de navigație Porțile de Fier I.
Gicu s-a născut în Gura Văii, pe malul Dunării. A văzut Dunărea în ultimii ei ani, înainte ca apele să îi inunde cataractele care făceau aproape imposibilă navigația vaselor mari și să acopere câteva dintre insulele din amonte de baraj. Povestea cataractelor e interesantă — de aceea am menționat-o. Erau o minune a naturii, un adevărat fierăstrău de stânci într-un relief atipic ca geologie.
În anii ’60, Gicu a fost printre primii tineri din sat care s-au angajat pe marele șantier, unde aveau să muncească peste 10.000 de oameni, și probabil printre ultimii muncitori ai barajului care au rămas să povestească despre el. La început, Gicu a lucrat pe unde a apucat, apoi a devenit electrician — o meserie care l-a ținut patru decenii pe baraj și la hidrocentrale.
Eu l-am întâlnit urcând spre casă, pe fosta uliță, acum asfaltată, a satului mutat de jos, de pe mal, pe dealurile de deasupra Dunării. Se întorcea de la vaci sau de la grădină. Am oprit mașina, fiindcă îl văzusem din mers, l-am salutat și am început să povestim. Cum bănuiam, era unul dintre ultimii veterani ai barajului. Am scris despre el în Adevărul.
În fostul sat-colonie, care în anii de lucru la Porțile de Fier I adăpostea vreo 10.000 de oameni, nu a mai rămas multă lume. Mulți dintre foștii muncitori au plecat atunci și pentru că așa era viața în coloniile-șantier: construiau un baraj, o hidrocentrală, o amenajare hidroenergetică și apoi se mutau în alt loc, pentru alte lucrări.
M-a bucurat că am avut inspirația să ajung acolo și să-l opresc pe Gicu (Grigore) din drum. Este unul dintre acei mulți oameni simpli și prețioși pe care dorința de a cunoaște și înțelege i-a scos în calea mea. Deci, Gicule, ai făcut o treabă bună cu barajul ăla și cu hidrocentralele. Și tu și ceilalți.



















