Să stau într-o casă în vârful muntelui şi să mă trezesc cu unu la poartă are a venit să mă întrebe de sănătate, şi apoi să aflu de la el că vrea să scrie despre mine, sigur nu aş fi entuziasmat. L-aş pofti pe om în curte, i-aş da o cană cu apă sau ceva, dar sigur nu aş putea fi la fel de ospitalier cum sunt unii dintre cei pe care i-am întâlnit în satele cu case risipite prin munţii Hunedoarei. Am văzut oameni în cătunele acestea care înainte de a te întreba cine eşti şi ce cauţi pe la ei te cheamă în casă şi vor să te pună la masă. Sau îţi arată costumele populare din lada de zestre, te invită să le probezi, în cazul fetelor, îţi povestesc despre ele şi caută să te ajute, chiar dacă nu le ceri ajutorul. O aşa ospitallitate am găsit la oamenii din satele “pădureneşti”. Probabil e specifică zonei rurale a Hunedoarei. Am fost şi în Oltenia şi parcă nu am simţit la fel acea bunătate în oameni, deşi mi-e destul de drag de olteni. Dar versurile “Cin’ se ia bine cu mine îi dau haina de pe mine” li se potrivesc mai mult hunedorenilor decât celor pentru care au fost scrise, şi anume, oltenilor :). Mai mult-aici!
Related Posts:
