Modul în care o parte a consilierilor locali a refuzat investiția unei companii germane care dorea să cumpere un teren la marginea Hunedoarei trage un semnal de alarmă față de acești „politicieni”, pe care soarta i-a adus în postura de a lua decizii „pentru” oraș.
Mie îmi amintește de o zicere motivațională, demodată probabil pentru ei: „cel care nu vrea să rezolve o problemă caută motive și scuze, cel care își dorește cu adevărat să o rezolve caută soluții”. Îmi aduce aminte chiar și de sloganul celebru de campanie al fostului primar Viorel Arion, care preluase o zicere mai faimoasă a duhovnicului Arsenie Boca: „Nu se poate să nu se poată”. La Hunedoara unii consilieri locali n-au putut accepta o investiție care ar fi adus locuri de muncă și venituri la bugetul local și ar fi schimbat înfățișarea zonei părăsite de la intrarea în municipiu. Au putut doar găsi motive să nu o facă.
<Prin acest refuz, au reușit să atragă asupra lor un val de nemulțumiri din partea comunității. Dacă ar fi fost cu adevărat „politicieni” ar fi anticipat oprobiul care urma să se reverse asupra lor. Căci nu e greu să îți dai seama ce vor localnicii în aceste timpuri. În jurul Hunedoarei, fabrici mari disponibilizează masiv și îi trimit acasă definitiv pe navetiștii din municipiu. Investițiile noi care au adus locuri de muncă în Hunedoara pot fi numărate pe degete. Concurența subțire între mai marii angajatori din municipiu a făcut ca salariile oferite de aceștia să rămână mult reduse față cele oferite în alte orașe. Binențeles, din Hunedoara tinerii continuă să plece și să nu se mai întoarcă. Nu doar occidentul care primește orice se poate numi „mână de lucru”, dar și orașele mari ne „secătuiesc” de forță de muncă. În aceste condiții pare bizar să refuzi să vină un investitor, propunând teorii conspiraționiste gen: „este un tun imobiliar”, „noi de ce nu am fost anunțați”, „prețul terenului este prea mic”, „după câțiva ani vor da faliment, dar vor rămâne cu terenul”, „e la limita legalității”, „să nu ne pripim”, „nu vrem să ajungem la DNA”, „nu ne vindem țara”.
„Politicienii” care s-au opus proiectului au avut liber să facă tot felul de scenarii pe care ne-au invitat să le credem, pentru că, bineînțeles, nu putem cunoaște ce soartă ar fi avut investiția propusă de compania germană în Hunedoara. Cine s-ar fi așteptat în anii 1970 că marele combinat al Hunedoarei se va prăbuși în câțiva ani? Cine ar fi crezut că marele Castel al Corvinilor, ridicat într-o vreme de pârjol, ar fi dăinuit atâtea secole? Aceeași „politicieni” însă nu au gândit cum va reacționa comunitatea din Hunedoara, pe care trebuiau să o asculte și să o reprezinte. O arată nenumăratele comentarii acuzatoare la adresa lor.
Related Posts:
