În sfârşit o temă de presă interesantă în 2013: a murit Sergiu Nicolaescu! Toată lumea ştie cine a fost Sergiu Nicolaescu. Cum să nu scrii sau să nu vorbeşti despre moartea lui, când ştirea a ajuns şi pe Huffingtonpost.com. Ce-i drept, o moarte la 82 de ani nu ar mai trebui considerată o tragedie şi în niciun caz “un şoc”.
Mi-a amintit de moartea lui Adrian Păunescu – pe atunci lucram la ADS şi ni s-a dat sarcina, jurnalistică bineînţeles, să găsim un hunedorean “care l-a cunoscut pe poet”, care a stat de vorbă cu el sau a interacţionat cu el cândva, cineva relevant dacă se putea. Şi noi am dat fuga prin Hunedoara şi l-am găsit pe acel cineva şi am avut povestea “la cald” despre Păunescu, din Hunedoara. Ne-am mai zbătut un pic şi am găsit şi un volum cu versurile sale, a fost ca prin minune pot să zic – nu sunt mulţi care aveau cărţile lui Păunescu.
Cu Sergiu Nicolaescu a fost uşor: am găsit poza aia pe care “bătrânul şnur” 🙂 a făcut-o cu el. Bătrânul şnur, bătrânul şnur… pentru cei care nu au auzit de el, e sărmanul care a ajuns la “Românii au talent”: Florian Cârpaci, contorsionistul din Deva.
Acum vreo 30 de ani Nicolaescu a tras un film la castelul din Hunedoara, despre aventurile poetului vagabont Francois Villon.
Florian Cârpaci, figurant în filmul respectiv, a ajuns atunci la regizor şi s-a putut fotografia cu el. Bătrânul, de vârsta fostului regizor, păstrează cu sfinţenie fotografia în vitrina “bibliotecii” sale, în singurătatea locuinţei sale sărăcăcioase, ocupată de gunoaie, de purici şi mucegai – ca să mă exprim mai frumos.
Fotografia asta e ciudată… spune multe despre destinul celor doi oameni, apropiaţi în imagine ca şi cum ar fi ajuns la un punct comun de unde drumurile lor s-a separat apoi abrupt. Dar ce spun abrut, a fost o adevărată prăpastie: unul s-a întors în mizerie, celălalt răsfăţat de toată România pentru tot restul unei vieţi publice fără prea multe griji.
Anul trecut, bătrânul şnur a mai ajuns o dată în lumina refelectoarelor, dar norocul l-a părăsit, din nou apoi, brutal: e orb, surd, sărac, cerşetor, are totuşi o poză cu Nicolaescu dacă înseamnă ceva şi câteva amintiri… şi e vesel. Cel puţin aşa era ultima dată când l-am văzut, chiar dacă în râsul lui îşi mai putea arăta doar un dinte.
Related Posts:
