SHARE

De fapt, deşi castelul din Carpaţi era mai bine păstrat decât dădea impresia, o spaimă molipsitoare, sporită de puterea superstiţiilor de prin partea locului, îl apăra nu mai puţin decât o puteau face, odinioară, pivele, săcăluşele, bombardelele, bolimezele şi celelalte piese de artilerie din secolele trecute. Şi, totuşi, castelul din Carpaţi ar fi meritat osteneală de a fi ajutat de călători şi de istorici…, a scris Jules Verne în romanul Castelul din Carpați.

A continuat astfel, vorbind despre români:

Nu există nici urmă de îndoială în ceea ce priveşte familia care avea în proprietate cetăţuia. Baronii de Gorj erau stăpâni peste întreg ţinutul, din timpuri imemoriale. Au fost amestecaţi în toate acele războaie care au însângerat provinciile transilvane. Au luptat împotriva ungurilor, a saşilor, a secuilor, numele lor apare în cântecele şi în doinele în care se perpetuează amintirea acestor vremuri de urgie. Aveau că deviză faimosul strigăt de luptă valah: „Dă pe moarte, dă până la moarte”, şi şi-au dat, şi-au vărsat sângele pentru cauza independenţei – sângele românilor, al strămoşilor lor. Se ştie, atâtea eforturi, atâta devotament, atâtea sacrificii n-au avut alt rezultat, decât cea mai infamă oprimare a urmaşilor acestei semenţii de vitejie. Neamul acesta nu mai are existenţă politică. Trei călcâie l-au strivit, dar nu şi-au pierdut nădejdea de a se scutura de jug, valahii aceştia din Transilvania. Viitorul este al lor şi repetă, cu o încredere de nezdruncinat, aceste cuvinte, în care se concentrează toate aspiraţiile lor: Românul nu piere!”.

Continuarea AICI!

Related Posts: