SHARE

FC Hunedoara a rămas pe locul al doilea, fără şanse la promovare, cu o etapă înainte de finalul campionatului. A făcut egal la Reşiţa, dar nu avea şanse nici dacă învingea pentru că echipa de pe primul loc, Recaş, şi-a asigurat promovarea într-un meci în care a câştigat cu 7 – 0. A jucat cu Poli II Timişoara, probabil a fost un blat ordinar, dar măcar să se fi încheiat cu 1 – 0, 2 – 0. În fine, nu mai contează acum, nu-mi place ideea ca echipa din să rămână în Liga a treia. Suporterii ei şi oraşul meritau mai mult. În Hunedoara, în ultimii 20 de ani, în sport nu prea s-a mai făcut performanţă, de aceea nici nu mă miră prea tare situaţia clubului de fotbal. Am sperat că lucrurile se vor schimba, dar trebuie să mai aşteptăm, mai bine zis, să ne implicăm mai mult. Să nu aşteptăm ca primăria şi alte autorităţi să o facă pentru noi pentru că nu se va întâmpla asta.

Mai devreme am venit de la fotbal, de la Constructorul. Am jucat în celebra sală, aşa cum o ştiţi, de 20 de ani… “Neatinsă”. Praf, pereţi murdari, scaune rupte, lumină chioară, parchet vechi, pe alocuri umflat, nişte băi jegoase, fără duşuri… Constructorul nu mai e club de fotbal. Nici măcar în liga a patra, ca în urmă cu vreo zece ani, când echipa juca, iar în tribune pensionarii veniţi de la Piaţa mare sau de la biserică făceau gălăgie. Era o atmosferă ok, până la urmă. Azi am citit pe un afiş din incinta clubului că hunedorenii care vor să dea ture pe marginea terenului părăsit trebuie să îşi facă un abonament lunar de 50 de lei. Oamenii ăia care au pe mână stadionul sunt nebuni! Cine o să dea 50 de lei să alerge în cerc, când poate să o facă gratuit în parcuri sau pe dealuri, sau în jurul stadionului Michael Klein şi chiar pe aleile oraşului, ce-i drept, cu riscul de a fi atacat de haitele de câini. Aşadar, e clar, “sportul are viitor” la Constructorul!

În afara fotbalului, surprinzător sau nu, Hunedoara a contat şi prin alte sporturi. Sunt la pământ, toate, dar sper că lucrurile se vor schimba în bine. Soluţii sunt!

VEZI ŞI:

PREGĂTIŢI TORŢELE: FC Hunedoara – Jiul Petroşani!

IMAGINI: FC Hunedoara vs. Valea lui Mihai! FĂRĂ PAŞI GREŞIŢI!

FOTOGALERIE: FC Hunedoara nu a avut milă de puştii din Reşiţa. 8 – 0 într-un meci spectaculos!

ZOOM: CFR Simeria – FC Hunedoara: Tuşiera care a enervat pe toată lumea

IMAGINI de la CFR Simeria – FC Hunedoara: UN EGAL FĂRĂ SPERANŢĂ

ZOOM: CFR Simeria – FC Hunedoara: Tuşiera care a enervat pe toată lumea

FOTOGALERIE: Un meci bun!!! FC Hunedoara e pe val. IMAGINI: Fazele fixe – specialitatea casei

Related Posts: