SHARE

castelul corvinilor (74)Una dintre scenele fascinante care mi-au rămas în minte după ce am citit Contele de Monte Cristo, de Alexandre Dumas, a fost cea a execuţiei la care erau programaţi doi prizonieri ai unei închisori din Roma. Cele două execuţii precedau carnavalul din acele vremuri, aşa că nu mai e nevoie să spun despre cum erau aşteptate de gloată. Ce m-a impresionat mai mult a fost scena în care unul dintre prizonieri a fost înştiinţat că va fi graţiat de la pedeapsa ce i-ar fi adus moartea. Vestea a picat ca un trăznet peste colegul de suferinţă al deţinutului care urma să fie liber.

„Creatura omenească ce va muri este furioasă că semenul său nu moare o dată cu ea şi, dacă ar lăsa-o liberă, l-ar sfâşia cu unghiile şi cu dinţii în loc să-i îngăduie să se bucure de viaţa de care ea va fi lipsită… Duceţi două oi la măcelărie, doi boi la abator şi faceţi unul dintre animale să înţeleagă că tovarăşul său nu va muri: oaia va behăi de bucurie, boul va mugi de plăcere, dar omul pe care Dumnezeu l-a făcut după chipul său, omul căruia Dumnezeu i-a impus ca primă, unică, supremă lege dragostea de aproapele său, omul căruia Dumnezeu i-a dat glas pentru a-şi exprima cugetarea, ce va striga aflând că tovarăşul său e salvat? Un blestem!”, scria Dumas, dând glas gândurilor sale prin vorbele Contelui de Monte Cristo.

Nu ştiu dacă fragmentul din povestea scriitorului francez Alexandre Dumas poate fi rezumat în zicala românească „să moară şi capra vecinului”, dar în ultimul timp văd astfel de scene ale invidiei şi răutăţii crunte peste tot în jurul meu. Textul-integral-aici!

Related Posts: