SHARE

festivalul tineretului hunedoara 2014 (4)Nu înţeleg de ce organizatorii Zilelor Hunedoarei nu i-au trecut în program şi pe cei doi artişti indieni (azteci/incaşi), despre care există legende că ar fi originari din Micro 6 sau Micro 7. Doar aveau loc.

Ecuador! Aşa se numeşte trupa lor, iar dacă o să fiu prin zonă o să încerc să le aflu “povestea”. Cert e că peruanii/columbienii/ecuadorienii care cel mai probabil îşi vor aşeza tabăra în intersecţia de la Union le dau clasă tuturor vedetelor invitate să prostească lumea cu aşa zisa lor muzică. Îmi plac Zilele Hunedoarei, mai ales că ţin o săptămână 😉 , iar organizatorii ne-au trimis un ditamai comunicat de presă cu ce chestii faine vor fi la festival. Ideea e că vom petrece, ne vom distra şi vom cheltui banii, ceea ce nu e rău, cred. În plus, mai scăpăm de maidanezii din oraş, deşi eu nu sunt fan al mititeilor consumaţi în exces. Şi aşa ăştia îi prea umflă cu bicarbonat.

Numai să nu plouă. Oricum, deja un sfert din copacii de pe bulevardul ce urmeză să fie transformat în târg rural au fost tăiaţi. Nu vrea nimeni  accidente pe bază de furtuni. În rest, cică vor concerta, pe lângă toate trupele şi artiştii de care nu am auzit, şi Nicole Cherry, , şi Nicole Cherry e ok, dar ceilalţi “artişti”… WTF! Mă rog, oricum adevăratele concerte vor avea loc la terase: manele vechi de dragoste, triste 🙂

În anii trecuţi, când nu se inventaseră Zilele Hunedoarei, era Ziua Siderurgistului, când toată lumea din mergea pe baraj. Sunt sigur că de vremurile alea îşi amintesc cu drag foarte mulţi localnici. De Zilele Hunedoarei, mai puţin. Sau cine ştie?



Related Posts: