Am ajuns azi în Vaţa de Sus (100 de kilometri de Hunedoara) şi, ce să vezi, în curtea unei biserici plină de oameni şi de feţe bisericeşti doi dintre cei 14 candidaţi la Preşedinţie se rezemau unul de celălalt: Dan Diaconescu şi Gheorghe Funar. DD a împărţit japoneze oamenilor, în curtea bisericii, în timp ce Funar a fost mai reţinut.
Meseria asta îmi rezervă tot felul de surprize. Nu o spun pentru că ar fi ceva special întâmplarea de azi, dar mi s-a părut ciudat (şi mai vreau astfel de coincidenţe 🙂 ).
Mi s-a părut ciudat să merg acolo, la Vaţa, aşa din senin, şi să dau de ăştia doi. Când am pornit la drum din Hunedoara mă gândeam că era ok dacă stăteam totuşi la o cafea şi apoi să mai văd eu. Poate merg la fotbal, poate la nu ştiu ce festival.
Dar am ridicat din umeri şi am uitat de cafea. Am băut-o apoi pe munte, cu un om despre care credeam că e călugăr, dar de fapt doar îşi construise o căsuţă lângă locul unde se spune că s-a născut părintele Arsenie Boca şi s-a retras acolo cu soţia, pe timp de vară şi de toamnă, până ce drumul devine inaccesibil.
Mi se întâmplă uneori să am şansa de partea mea, să trec prin astfel de întâmplări… – plec la drum fără să mă uit înapoi, fără să îmi fac prea multe calcule şi doar mă avânt în speranţa că tot o să mă întorc cu ceva. Poate nu e ok, dar m-am obişnuit să fac asta, nefiind un om prea organizat.




















