SHARE

OLYMPUS DIGITAL CAMERAPe la şapte dimineaţa în prima zi a anului 2015 eram destul de treaz şi destul de ocupat. Aveam ceva de scris, ca să zic aşa. Apoi, bineînţeles, m-am culcat “ca tot omul”. Aşadar, gândindu-mă atunci că a fost ok să îmi fac timp şi pentru alte lucruri în afară de mega-petrecerea de Anul Nou, care oricum se terminase şi oricum nu era mega şi nici măcar super, şi poate nici chiar petrecere, deşi nu a fost rea, mi-am zis că am intrat cu bine în anul ăsta. E destul de amuzant să îmi amintesc de dimineaţa aia. Şi apoi că o mulţime de oameni muncesc de 1 ianuarie. Muncesc la modul plăcut, sper. Şi că alţi nenumăraţi oameni se gândesc cum adică să lucrezi de sărbători, duminica şi, în general, “în zilele libere date de la Dumnezeu”? Ce expresie convenabilă, zile libere date de la Dumnezeu. Oare ăsta e scopul nostru în viaţă, să avem cât mai multe zile libere date de la Dumnezeu? Nu ştiu.

De sărbători, am impresia că facem cu toţii lucruri speciale. Poate pentru că ne dorim să fim mai buni. Iată încă o expresie care nu poate fi contrazisă, “a dori să fii mai bun”. Zilele acestea încărcate emoţional trec însă repede pentru cei mai mulţi dintre noi. Uneori nici nu apucăm să fim mai buni, ci trebuie să ne mulţumim doar cu liniştea. Toată lumea ne urează linişte şi fericire, deci se presupune că le-am avea din plin. Dar apoi despodobim bradul şi puf, gata şi cu magia. Dăm ghirlandele jos din pomul de Crăciun şi rămânem şi noi goi ca locul ocupat de acesta. Mă rog, unii dintre noi. Unde dispar sentimentele noastre speciale? Oare brazii au vreo legătură cu semi-tristeţea noastră? De ce-i mai despodobim atunci? Eu i-aş lăsa aşa, în cameră, pentru un timp îndelungat, până când frunzuliţele lor vor cădea toate pe covor. Să rămână un brad scheletizat, împodobit cu cu globuleţe, nu mă deranjează. Singura problemă e asemănarea cu mormanele de coroane învechite, rezemate pe morminte. Dar dacă prezenţa bradului nu ar conta atât de mult pentru noi şi bucuriile noastre, ce-ar fi să lăsăm bulevardele împodobite cu luminile de sărbătoare, până încolo, la primăvară. Şi aşa oraşul ăsta e trist. Aş fi curios să văd asta, deşi nu sunt fan al luminiţelor colorate.

Dar în fine, dincolo de sărbători şi de nevoia noastră de a ne simţi bine, de zilele frumoase de iarnă şi de luminiţele festive, am avut alte curioziăţi de sezon. De exemplu, atunci când a nins mult, am văzut câţiva bătrâni prăbuşindu-se pe gheaţă şi m-am gândit apoi cum ar fi să ieşi în oraş şi să începi să numeri oamenii care alunecă şi îşi rup diverse părţi ale corpului pe trotuarele necurăţate. Să faci apoi socoteala: notezi: în două ore, şase hunedoreni au căzut pe trotuarele înzăpezite sau au căzut trei, dintre care doi s-au ridicat, iar unul a zăcut lat, până l-au dus oamenii la spital. Cu ce au greşit?

Related Posts: