Ultima oară când am ajuns la mănăstirea Prislop a fost într-o seară, pe la ora 8. Cerul era înstelat, aerul era răcoros şi mie mi s-a părut interesant că la ora aia, pe întuneric, încă mai erau primiţi oameni să se roage la mormântul părintelui Arsenie Boca. Încă era coadă pe aleea ce duce la cimitir. E fascinant acest om, dincolo de legendele exagerate despre el. E incredibilă emulaţia din jurul lui. Ca un exemplu, cel mai recent articol, poate banal, despre viaţa lui, pe care l-am publicat, a fost citit în câteva ore de 60.000 de oameni.
Despre mănăstirea la care a slujit şi unde a fost înmormântat a scris şi istoricul Nicolae Iorga, în urmă cu un secol. (Nicolae Iorga nu e doar omul de pe bancnota de un leu, ci un personaj extrem de fascinant, mie îmi place foarte mult 🙂 ).
„Toată noaptea vântul s-a vânzolit cu norii şi ploaia a picurat din streşini, îngropând vara în cântecul ei de jale. Dimineaţa se lămureşte slabă. Negurile fumegă pe munţi, unde ninge. De la Haţeg, pe o altă vreme decât aceasta se poate vedea biserica veche a Prislopului. Iei drumul Hunedoarei şi de la Silvaş, singurul sat ce întâmpini, o cărare pe care nu pot sui trăsurile, apucă spre colţul de munte unde domniţa Zamfira şi-a zidit lăcaşul de pomenire. Chiliile călugărilor au durat până în vremea lui Iosif al doilea, când le-a atins osânda acestui împărat, rostită asupra tuturor mănăstirilor de supt Carpaţi, socotite ca adăposturi ale duşmanilor Unirii şi politicii religioase a Curţii faţă de români. Astăzi a rămas numai biserica, de o formă neobişnuită în aceste părţi, dar foarte cunoscută la noi, cu un turnuleţ străbătut de fereşti prelungite. Ea s-a dres de mai multe ori şi ar fi fost cu totul curăţită de cărţile vechi şi de manuscrptele cu legătura prinsă în zalele veacului al XV-lea. Dar mormântul Zamfirei, întipărit cu slove apusene, formând o inscripţie latină, s-a păstrat până astăzi în ctitoria fiicei pribege a Domnului ucis”, relata Nicolae Iorga. Continuarea AICI!
Related Posts:
