SHARE

Vin alegerile, iar în perioada asta politicienii și apropiații lor întind tot felul de capcane. În primul rând, le întind alegătorilor. Sunt acele promisiuni electorale, pe care le uită începând din a doua zi după alegeri și despre care mai vorbesc doar atunci când le sunt amintite.

Și presa se avântă în capcanele astea, dovada că ziarele colcăie de articole pe care le poți pune ușor sub semnul întrebării. Orice jurnalist s-ar supăra foc dacă îi spui că e necinstit sau manipulat. Am avut imboldul prostesc de a încerca să le demonstrez unora nu neapărat din , ci mai degrabă de pe Facebook, că mint sau că greșesc, dar mi-am revenit în timp util. O astfel de „luptă” nu are nicio miză. În presă trebuie să spunem adevărul și să ne păstrăm onoarea. Dacă am făcut lucrurile astea, cred că putem merge mai departe.

Related Posts: