SHARE

1 mai hunedoara (3)-001Nu ştiu, parcă nici jocurile de noroc nu mai sunt ce au fost. Uite, de exemplu, la omul ăsta din imagine: îi dai un leu – doi şi poţi să învârţi din roata aia care cică e fără pierdere. Nu ai emoţii, e pe varianta win-win.

Câştigi Coca Cola, energizante din alea de te doare stomacul de înţepeneşti şi sunt sigur că e şi un telefon pe acolo, bine plasat (poţi să învârţi roata aia de câte mii de ori vrei că tot nu o să îl nimereşti). Dar ideea e că tot te alegi cu ceva :). E festivalul berii, nu? Mă rog, nu prea contează numele festivalului, toate-s la fel, dar să fie! Adică atâta timp cât oamenii sunt fericiţi să savureze un mic sau să se uite la el cum sfârâie pe grătar, e ok. Am văzut unii care se holbau doar la fripturile alea afumate, iar alţii făceau băi de fum în faţa teraselor, cu gândul că le trece pofta. Se afumau bieţii oameni ca albinele.

La ce preţuri sunt, nu te poţi atinge de micii ăia sau de paharele de bere. Ajungem să facem ca nea Mărin: ne luăm ceapa de acasă şi sarea şi mâncăm cu ochii plânşi spre micii de la tarabe. Dar încă o dată spun, dacă oamenii sunt fericiţi, să fie festival. Azi nu ştiu cine a cântat. Bine, toată lumea a cântat. A fost cor de manele, zumzet de muzică populară la fiecare cort şi ecuadorienii ăia din Micro 7. Mi-a plăcut recitalul lor, aşa că pun aici o piesă, două. Oamenii ăştia par mai ok decât toate formaţiile lui peşte care o să vină să ne cânte de bine zilele astea.

Related Posts: