- A fost odată ca niciodată un oraș cu vreo 60.000 de suflete de om, oglindit în apele Cernei și vegheat din depărtare de vârfurile pudrate ale Retezatului.
Și în acel oraș localnicii obișnuiau să planteze în fiecare an câte-un puiet de copac. Unii prin curți, alții pe lângă blocuri și alei ori pe unde mai găseau loc.
Și așa a ajuns orașul pădurenilor să se îmbogățească anual cu câte-o nouă pădure. Și fiecare om avea grijă ca pomii lui să crească bine și toți se arătau mulțumiți de micile lor isprăvi.
Anii au trecut, pădurile și livezile s-au tot întins peste oraș și peste împrejurimile sale, iar oamenii au început să se bucure de ele, chiar și fără să își dea seama.
Nimeni nu s-a mai plâns că nu-i ajunge umbra, nimeni n-a mai strigat că nu-s destui copaci în bătătură, nimeni n-a mai suspinat în arșița verii.
Aerul a devenit mai proaspăt, oamenii s-au făcut mai sănătoși la trup și suflet, veseli și liniștiți.
E doar o poveste dar… oare ce-ar fi să fim și noi asemenea personajelor sale…
Related Posts:
