SHARE
  • Odată cu apropierea alegerilor politice, știrile despre politicieni se înmulțesc. Parcă se trezesc oamenii din hibernare – de unii nu mai auzisem de câțiva ani, de la alegerile trecute.

Și totodată, crește și nemulțumirea „publicului” în ce privește presa făcătoare de știri. Am văzut tot mai multe comentarii despre ce scriu unii și alții, despre cât de imorali sau „vânduți” sunt unii jurnaliști.

În ciuda acestor grămezi de opinii, mai mult sau mai puțin argumentate, părerea mea despre calitatea umană a celor mai mulți dintre jurnaliștii pe care îi cunosc rămâne bună.
Se spune că înainte de a fi jurnalist, trebuie să fii om – un clișeu sau principiu de care mulți colegi de-ai mei nu au scăpat. Am întâlnit destul jurnaliști săritori la nevoile oamenilor, fără a avea vreun interes în a-i ajuta.

Am văzut oameni din presă care și-au dat haina de pe ei unora pe care i-au văzut având mai multă nevoie de ea. Am văzut și jurnaliști care, știind că necăjiții care apelează la ei cu cine știe ce speranțe nu vor fi ajutați, s-au gândit să îi ajute ei, dându-le 50 – 100 de lei, măcar fâcându-le astfel o mică bucurie.

Am văzut și jurnaliști salvând animale abandonate pe marginea drumurilor, aducând mâncare unor sărmani, muncind prin curțile oamenilor pentru a le mai ușura poverile și alte asemenea exemple de umanitate.

Și toate acesta, evident, erau făcute ca și cum ar fi fost gesturi normale – nu s-a mai lăudat nimeni cu ele și probabil au și fost uitate în grijile care au urmat.

Related Posts: