- Să aruncăm o privire prin județul Hunedoara, la începutul acestui așa-zis an „super-electoral” . Vom vedea, poate, că acest județ se dezvoltă… într-un ritm mult mai lent ca alte județe din Transilvania. Sau că unele zone se afundă în regres.
Vedem câte locuri de muncă s-au creat în ultimii ani în orașele din Hunedoara și cum mai arată satele din Hunedoara. Unele orașe sunt pe ducă, dar sunt conduse de aceeași oameni de zeci de ani. Cam straniu… De comune nici nu mai zic – li s-au făcut niște drumuri și s-a băgat apa, dar „tineretul a plecat” – se plâng localnicii. De fapt, nu numai tineretul…
Altfel, dacă nu faci parte din vreo clientelă de partid, trebuie să te zbați rău de tot ca să reușești ceva în județul ăsta.
Dar să revenim totuși la alegeri. Alegeri cruciale – ni se spune. O dată la 4 – 5 ani. De fapt, alegerile cruciale le facem zi de zi. Doar de alegerile acestea zilnice cu care trebuie să trăim noi depinde viața noastră, nu că „se aliniază peste nu știu cât timp planetele” și o să trebuiască să îi votăm pe unii, care ne vor schimba ei viața.
Cei care ne cer votul sunt, în general, niște piese de decor. Ce credeți că o să facă nea omul care strigă acum cu telefonul în mână că vede gropi, că se taie copaci, că e mizerie pe străzi sau că e român de-al nostru, când se va vedea în vreun fotoliu de politician?
Vine cu traista goală „de proiecte”, dar se grăbește să o umple cu ce-i pică și lui la mână. Ce soluții să așteptăm de la astfel de personaje…
Totuși, în județul acesta semi-paralizat, ar fi bine ca partidele să își scoată la înaintare, cu ocazia alegerilor, oameni inteligenți, capabili și integri. Nu ar fi rău, adică, să nu fim invitați să votăm tot felul de imbecili.



















