La trei ani de la alegerile locale, în cele mai multe comune și orașe din Hunedoara, primarii (mulți cu state vechi) nu au nimic de arătat comunităților pe care le-au vrăjit să îi voteze. Cel mai probabil, peste un an vor fi măturați din funcții. În timp ce localnicii au așteptări tot mai mari, pentru că văd că în alte colțuri ale țării se poate, aleșii lor au rămas înțepeniți în cele câteva proiecte pe care le-au fluturat ostentativ pe ulițe și pe Facebook, dar pe care nici nuprea mai au șanse să le termine în mandatul lor: asfaltarea unor străzi, construirea rețelei de apă și canalizare, achiziția câte unui buldoexcavator, reparații la căminul cultural. Hunedoara a fost în coada listei județelor care au atras fonduri prin PNDL I și un pic mai sus, dar tot în partea de jos a clasamentului, la fonduri atrase prin PNDL II.