SHARE
Stadioane din Hunedoara. Foto Daniel Guță

Dacă echipa va juca în Europa League și în același timp va începe demolarea stadionului Michael Klein, well…

VIDEO
Sunt niște stadioane foarte interesante în împrejurimile Hunedoarei, de luat în calcul pentru niște meciuri de cupe europene: , Teliuc, Ghelari, Simeria, Hațeg, Călan.
Ar putea profita cei care vor să fie aleși primari sau altceva să facă niște promisiuni în sensul ăsta. S-au mai făcut.

Corvinul , echipă fondată în 1921, trece printr-o perioadă paradoxală în istoria ei de peste un secol. S-a clasat pe locul al doilea în campionat, la finalul campionatului în Liga a doua de , însă nu a putut promova în prima ligă de , deoarece este susținută în cea mai mare parte din fonduri publice, alocate de la bugetul local al municipiului .

A doua performanță notabilă a echipei Corvinul Hunedoara în acest sezon este câștigarea Cupei României. S-a calificat în premieră în finala Cupei României, după ce a învins echipe de fotbal mai bine cotate ca Sepsi Sfântul Gheorghe, CFR Cluj și FC Voluntari.

În ciuda performanțelor obținute în acest sezon și a numărului mare de spectatori pe care l-a atras Corvinul Hunedoara, clubul sportiv suferă în ce privește infrastructura. De altfel, aproape toate stadioanele din județul Hunedoara se află într-o situație precară.

Related Posts: