Am dat din întâmplare peste rezumatul unui meci jucat în urmă cu 26 ani de Corvinul Hunedoara, pe stadionul care acum se numeşte Michael Klein, în memoria celui care a fost eroul echipei alb – albastre. 9 martie 1986, ziua în care “corbii” au zburat peste stele.
În faţa unui public incredibil, ce ocupase toate locurile din arenă (inclusiv pe cele în picioare), Corvinul Hunedoara a defilat, trecând cu bocancii peste orgoliul echipei care urma, peste doar câteva luni, să cucerească trofeul de la Sevillia.
<Imaginile sunt fascinante, mai ales cele cu tribunele arhipline. Nu am prins asemenea entuziasm la vreun meci jucat în ultimii ani pe stadionul hunedorean, dar cine ştie, aşa cum foarte mulţi dintre suporterii corvinişti speră, poate minunea se va mai întâmpla.
Povestea vechiului stadion de fotbal din Hunedoara a început în anii ’50. Complexul sportiv, numit „1 Mai” în acei ani, a fost construit în aproximativ cinci ani și cuprindea arena de fotbal, un bazin de înot, terenuri de volei, de baschet și de tenis de câmp.
Primul meci oficial disputat de Corvinul Hunedoara pe stadionul local a avut loc în 2 mai 1960, între echipa locală şi CFR Arad şi s-a încheiat cu victoria gazdelor, cu scorul de 1 – 0. La finalul sezonului Corvinul Hunedoara a promovat atunci în prima ligă de fotbal a României. Aproape 16.000 de oameni – capacitatea maximă a arenei – au luat loc în tribune, în meciul de la inaugurarea arenei.
„La fiecare sărbătoare constructorii hunedoreni au predat în folosință câte un obiectiv. Ei au respectat această tradiție și acum, de 1 Mai 1960. Constructorii au făcut hunedorenilor un dar minunat: Complexul sportiv 1 Mai. Așadar, mult așteptatul stadion este gata. Instalat comod pe tribună, dumneata, spectatorule, ai posibilitatea să urmărești jocul în condiții optime. Te încântă gazonul întins, ca pânza unei mese de biliard care permite desfășurarea unui joc de calitate, echipele nentaiputând să acuze terenul… denivelat. Și cu siguranță că dumneata, sperctatorule, urmărind mulțumit jocul — mai ales dacă echipa preferată conduce – te vei gândi o clipă și la constructori, cei care au muncit zi și noapte la crearea acestui stadion… Stadionul este al nostru, să-l păstrăm. Să-l îngrijim ca pe propria noastră casă”, informa ziarul local „Uzina noastră”, din Hunedoara.
Anii de glorie ai Corvinul Hunedoara
În vara anului 1960, Corvinul a promovat în Divizia Naţională A de fotbal, însă a retrogradat un an mai târziu în Divizia B, apoi după un an în Divizia C.
Până în 1970, când a revenit la numele „Corvinul” echipa de fotbal din Hunedoara a activat în ligile B şi C, sub numele de „Siderurgistul” şi „Metalul”.
În 1976, Corvinul a revenit în prima ligă de fotbal a României, iar timp de aproape două decenii a înregistrat cele mai bune performanţe din istoria sa.
În anii ’80, din echipa condusă de Mircea Lucescu făceau parte Klein, Gabor, Andone, Nunweiller, Lucescu, Văetuş, Petcu, Dumitrache, Rednic şi alţi fotbalişti care urmau să confirme la naţionala României şi la echipe ca Steaua şi Dinamo.
Clubul a intrat în declin la sfârșitul anilor ’90 și a fost dezafiliat de Federația Română de Fotbal în 2004 pentru datorii faţă de jucători.