SHARE

Știu că nu vor fi de acord cu mine unii patrioți care se luptă zi de zi cu sistemul pe TikTok, cu steaguri la gât și cușme dacice de bazar pe cap — cei care se plâng de România pentru că n-am făcut-o așa cum ne-am dori cei mai mulți dintre noi.

Dar… cea mai recentă experiență la ghișeu a fost chiar OK. Am mers la Serviciul de Înmatriculări și am înscris o mașină. Am ajuns dimineața, un pic întârziat, am stat vreo 10–15 minute în fața funcționarului, timp în care s-a uitat peste documente, a reglat ce mai era de reglat, iar câteva ore mai târziu m-am întors după noile numere.

Și tocmai citisem cum se plângea un român mai patriot ca mine că s-a întors în țară acum câteva luni, dar pleacă înapoi în Occident — că România e prea înapoiată pentru valoarea lui. Că el nu vine să stea pe aici la cozi la ghișee. Dar… fiind român adevărat, nu “vândut” ca alții, cu tricolorul la piept – dovadă incontestabilă – , se luptă și el cu sistemul pe TikTok, cu UE, cu Ursula, cu Soroș, cu toți ăștia… și o să se mai întoarcă în țară când o vom face noi bine.

La primărie a durat ceva mai mult. Pentru un act pentru mașină a trebuit să mă întorc după câteva zile. Sigur, mi-l puteau da pe loc, dar trebuia să plătesc o taxă suplimentară de vreo 30 de lei. Ideal era să pot depune cererea online și să fiu anunțat când pot veni după ea. Dar mai e până acolo.

Am fost și la bancă — la privat, cum s-ar zice — cu niște bani cash, nici nu erau mulți, iar angajata m-a privit cu suspiciune, deși de vreo 15 ani primesc salariul prin banca asta. M-a și certat puțin… 🤔

Așadar, în unele locuri, cum e Serviciul de Înmatriculări, lucrurile chiar funcționează. Și nu cred că e cazul să dramatizăm despre cum ne face „sistemul” să ne luăm lumea în cap, că noi suntem niște unii care trebuie doar să fim serviți, pentru că suntem români și patrioți. Altfel, ne luăm la trântă cu el pe TikTok. 🇷🇴

(foto : freepik.com)

Related Posts: