SHARE

Vă rog să susțineți propunerea de reamplasare a unei cișmele în curtea exterioară a Castelului Corvinilor. O astfel de instalație a funcționat până în urmă cu 10 ani, dar a fost demontată de primărie. Tot municipalitatea ar putea amenaja alta. De ce? Pentru că la castel ajung sute de mii de turiști, iar cei mai mulți îl vizitează în timpul verii. În preajma monumentului nu există cișmele. Sunt la cel puțin un kilometru – doi distanță. La tarabele din curte și la localurile din zona castelului apa plată costă 5 lei / bidonul de 0,5 l. Nu toți suntem făcuți să ne răcorim numai cu apă plată, mai ales la astfel de prețuri aberante. Dar la 35 de grade simți nevoia să te reconfortezi cumva, fără să privești cu jind la frigiderele comercianților sau spre râul Zlaști de la poalele Castelului, unde oricum scăldatul nu prea e permis. Așadar, cred că așa cum primăria a fost convinsă că e o idee bună să pună turnicheții în fața podului castelului și nu la intrarea în curte – unde ar fi închis astfel curtea pentru localnici – poate fi determinată să repună în funcțiune o cișmea utilă tuturor.

Related Posts: