Faimoasa biserică a Huniazilor din Cinciș

380
0
SHARE

La începutul anilor ’60, cinci sate de pe Valea Cernei au fost inundate de apele Lacului Cinciş, al cărui baraj a fost construit pentru aprovizonarea cu apă a Hunedoarei şi a combinatului siderurgic aflat la acea vreme în plină expansiune.  Valea în care se aflau vechile aşezări Cinciş-Cerna, Valea Ploştii, Baia lui Crai, Moara Ungurului şi Ciuleni a fost inundată pentru a fi creat lacul, care a ajuns la o capacitate de aproape 30 de milioane de metri cubi de apă.

Sute de oameni din cătunele aflate în Ţinutul Pădurenilor au fost nevoiţi să se mute din calea apelor. Casele le-au fost demolate, iar bisericile distruse. Cea mai dureroasă pierdere pentru comunitate a fost distrugerea unei biserici ortodoxe clădite la mijlocul secolului al XV-lea, un monument istoric a cărei poveste a fost strâns legată de cea a familiei Huniazilor. Se spune că aici ar fi fost înmormântată mama lui Ioan de Hunedoara, Elisbeta Morsinai (Morzsina / Margina / Murşina).
Biserica veche de şase secole din Cinciş a fost demolată, înainte ca locul să fie înghiţit de ape. Iniţial, relata preoteasa Anişoara Crăciun (1930 – 2017), autorităţile comuniste şi sătenii s-au înţeles ca biserica monument istoric să fie mutată din locul în care se afla pe un deal. Iar dacă acest lucru nu ar fi fost posibil, exista varianta construirii unui zid în jurul lăcaşului, care să o protejeze de apă.

Reprezenanţii regimului comunist nu s-au mai ţinut însă de cuvânt. Într-o noapte, un tânăr a legat turla bisericii de un utilaj şi a prăbuşit-o, relata preoteasa în 2013. Apoi, până dimineaţa, monumentul a fost pus la pământ, povestea femeia. Despre biserica Huniazilor, care păstra deasupra stranei inscripţia „Iohannes XX”, cercetătorii susţin că a fost clădită pe panta dealului aplecat spre pârâul Valea Limpede şi ar fi fost ridicată de Moga, o rudă a Huniazilor. Folosită mai întâi drept capelă, biserica a trecut prin trei etape de construcţie, ultima fiind cea a turnului, ridicat în 1867. Unii cercetători au susţinut că aici ar fi fost înmormântată Elisabeta Morsinai, mama lui Ioan de Hunedoara, care ar fi fost originară din Cinciş, în timp ce alţii au afirmat că ea ar fi avut locul de veci la vechea biserică din Teliuc, într-un mormânt săpat în piatră, în care a fost găsit un inel de aur cu dimensiuni mari, cu inscripţia Ave Maria.

Textul integral pe adevarul.ro.

Related Posts: