Priveliştea Lacului Cinciş este destul de neplăcută în această perioadă. Topirea zăpezilor şi scurgerile de pe versanţi nu au ajutat Lacul să mai prindă în volum.
Malurile sunt dezgolite pe fâşii late de zeci de metri, iar în mâlul uscat sclipesc mii de cochilii de scoici moarte.
Vechea biserică de la izvoarele barajului (cea inundată) a devenit mult mai accesibilă din cauza secetei, faţă de cum se prezenta vizitatorilor în vara anului trecut.
Chiar dacă pe zidurile bisericii, până la înălţimea de doi metri, au rămas urmele inundaţiilor din trecut, cu greu îţi poţi imagina că anul acesta apele o vor mai acoperi.
Oamenii din satele înfiinţate în împrejurimi se temeau că primăvara le va aduce inundaţii. Acum se sperie la gândul unui nou an secetos. Pâmântul a înghiţit apa însetat, ca un burete, iar în unele zone Lacul a ajuns să semene mai degrabă cu pârâiaş ce străbate deşertul
.
În anii ´60, când lacul Cinciş a fost amenajat pe valea râului Cerna, având barajul la 10 kilometri de Hunedoara, o întindere de aproape 900 de hectare – pe care se aflau vetrele mai multor sate arhaice – a fost acoperită cu apă.
La „coada” lacului, unde râul Cerna inundă valea Cincişului formând acumularea de apă, casele şi bisericile satului Baia Craiului – o veche aşezare din ţinutul fierului – au fost înghiţite de apă.
Biserica romano-catolică ridicată la mijlocul secolului al XVIII-lea pe malul stâng al Cernei, a ajuns parţial sub ape, astfel că turiştii puteau intra cu barca printre ruinele ei. În apropiere, o biserică ortodoxă a fost lăsată şi ea să se ruineze.
Verile secetoase au schimbat înfăţişarea locurilor inundate din fostul sat Baia Craiului. Apele s-au retras, iar râul Cerna şi-a recăpătat conturul, pe mai mult de un kilometru, lărgindu-şi malurile ieşite de sub ape ori formate de aluviuni.
Suprafaţa luciului de apă a Cincişului s-a redus, iar vegetaţia a transformat zona de la „izvoarele” lacului într-o mlaştină, acoperită în cea mai mare parte de stuf. „Niciodată până acum nu am văzut atât de mult stuf la coada lacului. În trecut, pe aici circula vaporaşul cu turişti”, îşi aminteşte un localnic din Topliţa.
Apa nu mai ajunge de mult timp la zidurile bisericii ruinate, în schimb, în încercarea de a se apropia de ea, vizitatorii riscă să rămână înţepeniţi în smârcuri.
Related Posts:
