SHARE
  • Ideea restaurării traseului mocăniţei de la a prins viaţă datorită unui grup de hunedoreni.

În prezent, în ciuda faptului că tronsonul de cale ferată a dispărut, fiind jefuit cu acte în regulă, vândut la bucată sau trimis la fier vechi, numărul celor care cred că proiectul reconstrucţiei traseului căii ferate înguste este viabil a crescut simţitor.

Pe plasa fostului funicular de la castel, câţiva tineri din Hunedoara au amplasat un banner imens cu mesajul “Anul 2012, al reconstrucţiei mocăniţei hunedorene”. E o pată de culoare într-un peisaj dezolant, ocupat de ruinele industriale, dar pe de altă parte frumos, datorită Castelului Corvinilor şi a împrejurimilor lui.

<

Anul 2012 nu va fi al reconstrucţiei mocăniţei, cred eu, dar putem încerca, putem lua iniţiativa, mai ales că fondurile pentru astfel de proiecte sunt disponibile în programele .

Povestea mocăniței din Hunedoara

Timp de peste un secol de la construcția căii ferate Hunedoara – Ghelari, inaugurată în 29 august 1900, trenurile au circulat aproape neîntrerupt pe traseul ei cu o lungime inițială de peste 16 kilometri.

Mocănițele (locomotive cu abur) au transportat la început muncitori și minereul de fier adus de la minele din Munții Poiana Ruscă la Uzinele metalurgice ale Hunedoarei.

Din 1978, calea ferată îngustă a fost preluată de întreprinderea minieră de la Zlaști și a fost folosită la transportul călătorilor și al talcului, dolomitei și lemnelor provenite din exploatările aflate în satele învecinate Hunedoarei.

La mijlocul anilor ’90 au fost desființați ultimii trei kilometri ai căii ferate, spre minele de la Ghelari, iar în un deceniu mai târziu, întregul tronson rămas, de 13 kilometri, între Hunedoara și stația de la cariera de dolomită Crăciuneasa a fost dezafectat.

Calea ferată Hunedoara Ghelari a ajuns la fier vechi împreună cu o parte a instalațiilor sale metalice. Unele structuri metalice de poduri au fost vândute pentru a fi refolosite pe alte rute feroviare, altele au fost abandonate împreună cu construcțiile de pe vechiul traseu.

Related Posts: