În apropierea coamei unde în trecut fusese ridicată cetatea dacică Feţele Albe, cărarea te poartă pentru o bună bucată de timp printr-un desiş de copaci care şi-au pierdut răsuflarea. Uscată şi cu crengile acoperite de pânză de paianjen,
impozantă însă, pădurea nu lasă razele soarelui să cadă pe covorul gros de frunze putrezite. Niciun animal cred că nu se aventurează prin acel loc, ci doar turiştii care caută scheletul aşezării dacice.
Fenomenul este ciudat. Ai putea crede că în locul stăpânit de fagii fără viaţă, s-a dus de secole o luptă pentru petecele din lumina razelor, o înfruntare pe care într-un final nu a câştigat-o niciun arbore. În afara acestui colţ destul de înfricoşător prin pustietatea lui, zona cetăţilor este frumoasă şi merită vizitată.
Fețele Albe
Aflată în apropiere de Sarmizegetusa Regia, cetatea dacică Fețele Albe a fost identificată în aceeași ani de la începutul secolului al XIX-lea, după ce autoritățile au cercetat ținutul cetăților dacice în speranța descoperirii aurului.
Reprezentanții domeniului fiscal nu i-au dat însă atunci prea mare importanță, considerând-o o mică așezare, greu accesibilă în lipsa drumurilor și potecilor din aceste locuri.
Abia un secol și jumătate mai târziu, ruinele sale au fost cercetate de arheologi. Campaniile arheologice din perioada 1965 – 1973 au scos la iveală o rămășițele mai multor locuințe și temple, dispuse pe terasele întărite cu ziduri masive de calcar, ale unor sisteme sofisticate de captare a apelor și a unor ziduri puternice, însă edificiile au rămas acoperite în cea mai mare parte de pământ și pădure.
„Complexul de ziduri de pe terasă dă impresia unei aşezări mari, înfloritoare, pentru amenajarea căreia s-au făcut multe eforturi. Terasele suprapuse, încinse de brâurile zidurilor de calcar, aduc în minte, păstrând, fireşte, proporţiile, imaginea Pergamului elenistic. Nicio aşezare dacică descoperită până acum nu se poate compara, din punct de vedere arhitectonic, cu ceea ce s-a găsit la Feţele Albe. Un tablou asemănător îl oferă doar terasele incintei sacre de la Sarmizegetusa”, arătau arheologii Hadrian Daicoviciu şi Ioan Glodariu, în 1969.
Related Posts:
