SHARE

Acum vreo 20 şi ceva de ani aveam o imaginaţie bogată. Cel puţin aşa îmi place să cred. Toată ziua visam. Şi noaptea, bineînţeles. Cu ochii închişi, noaptea, şi aiurea ziua. Nu aveam prea multe de făcut. Nu aveam griji mari – nu că aş avea acum.

Am găsit atunci o cutiuţă de lemn cu un ecran de sticlă, iar dincolo de ceea ce numeam eu ecran era un desen aiurea, cu semne de circulaţie colorate. Mă uitam la cutie cu unul dintre amicii de atunci şi ne gândeam (poate mai mult eu) ce fain ar fi fost ca dreptunghiul ăla cu sticlă să fie un televizor mic şi să privim la ce programe vrem pe el. Adevărul e că nu aveam habar de vreun canal TV în afară de TVR1 şi 2, dar ăla, doiul, oricum nu îl prindeam mai deloc.

Şi uite că au trecut anii şi alţii au transformat ceva asemănător acelei cutiuţe în obiecte mai fascinante decât ne-am fi putut închipui în vremea în care părinţii ne strigau de la fereastră că începe Teleenciclopedia. Au fost şi astfel de vremuri. Să fii strigat de acasă că începe Teleenciclopedia sau desenele dinaintea ei sau de după.  Sau să fugi în casă că se termină Actualităţile şi încep minutele cu ştiri din Sport! Ce ciudat :).

Intru într-o cafenea acum şi îi văd la mese pe fiecare vrăjiţi de cutiuţele lor magice cu acces la şi la lista de şi friends, şi la ştiri şi la toate alea, şi mă gândesc cum ne-am transformat. Mă gândesc oare aş fi aşa de obsedat de gadgeturile dătătoare de net dacă nu aş lucra în “media”. Şi cum alţii care nu au nicio treabă cu “media” se lasă prădaţi de net şi de , şi dacă şi lor li se par atâtea lucruri plictisitoare postate pe câte îmi par mie.

E ceva normal (?) să vezi cinci la o masă, fiecare cu telefonul în mână, părând că şi-a rezolvat toate problemele în afară de ultimul task, cel de a debarca în lumea lui, pe net.

– oare câte like-uri poţi să dai într-o zi, care e numărul maxim de like-uri pe care îl poţi da înainte de a te transforma într-un robot, evident fără sentimente. Este o limită de tip Nirvana a like-urilor? Sau a comentariilor? Dacă dai 1.000 de like-uri eşti mai fericit decât dacă dai unul-două acolo… Sau dacă dai e mai bine decât dacă “strângi like-uri”? Mă rog, eu m-am cam lăsat de ele. Intru pe Facebook şi am scuza că o fac din interes “profesional”. Dar o fac mai ales din reflex. Văd care dau 1.000 de like-uri pe zi, nu ştiu de ce o fac. Sau, adesea aceeaşi, care postează 100 de chestii într-o zi: o poză. un gând de bine, o bună dimineaţa, un coment, un şpil, o explicaţie, un răspuns, două răspunsuri – sunt acolo, îşi umplu timpul. Şi povestea continuă…

Related Posts: