SHARE

protest minvest (20)Azi, un grup de activişti de mediu s-a urcat pe sediul Minvest din Deva pentru a atrage atenţia asupra protestului lor faţă de folosirea cianurilor în minerit, faţă de forajele care au loc în Deva şi de începerea mineritului în . Un subiect sensibil, e clar – nu sunt destul de documentat ca să îmi dau cu părerea despre el, în sensul de a ţine partea cuiva. Nici nu vreau să mă transform într-un jurnalist-trompetă pro sau contra. Alţii au ales să facă asta, în general zic, şi, “bravo lor”, o fac bine.

În fine, azi a fost protestul. Unul reuşit, bineînţeles, căci oamenii au avut parte de publicitate, deşi preţul a fost cam mare: o grămadă de amenzi. 500 de lei de căciulă – asta e partea pe care o apreciez. Adică să ştii că o să primeşti o aşa amendă şi să îţi asumi riscul. Am văzut oameni care manifestau “până vine Poliţia” şi apoi se evaporau sau se prefăceau că au ieşit la plimbare cu mâinile în buzunar. Uite că oamenii ăştia nu au făcut-o. Unul dintre activişti povesteşte în video de ce au protestat. Ok! Bun, am înţeles, nu vrem minerit, nu vrem poluare, nu vrem cianuri. Dar ce oferim în schimb? Doar nu vrem ca aceleaşi autorităţi pe care le blamăm pentru toate nereuşitele lor să ne dea alte soluţii. Nu au de unde! Uneori oamenii ăştia care ies în stradă mi se par ca nişte răsfăţaţi, care refuză “prăjitura” (în cazul ăsta una mai condimentată) şi aşteaptă alta. Nu o să se întâmple. În România, lucrurile merg pe sistemul “take it or leave it”, altceva mai bun nu e.

Related Posts: