SHARE

IMG_64291. La casele de marcat din magazinele mari se obişnuişte ca angajatele să îşi salute clienţii. Ştiţi, “Bună ziua” acela, la care eventual adaugă, la finalul încasării, şi un “A fost totul în ordine?”. De sărbători, celor două exclamaţii le urmează şi cel de “Sărbători fericite”. E ok, însă mă gândesc de ce trebuie să aştepţi rândul să ţi se spună bună ziua. Adică stai în preajma casierei de 20 de minute, până rulează cumpărăturile celor din faţa ta, şi abia când ajungi “să ţi se ia comanda” eşti salutat. De ce casiera abia atunci ridică ochii din tastatură şi se face că te vede pentru a te saluta. “O, erai aici… De 20 de minute? Bonjour!”

De ce atunci şi nu de la început, când te-ai aşezat la coadă. Doar te-a văzut de 10 minute. Ar trebui să fie un salut colectiv: “Bună ziua la toată lumea”, eventual urmat de o scurtă convesraţie sau: “Hei, încă unul s-a aşezat la coadă, salut, bă, ai răbdare”.

2. “E criză! Mai lăsaţi-mă cu ofertele voastre”, strigă unul la o vânzătoare de pantofi, în timp ce femeia îi explica performanţele unor tălpici. Care-i rostul să ne luăm de vânzătoare, pentru că ne fac o ofertă. Şi de ce, când cumpărăm tot felul de prostii (mărfuri, lucruri noi, frumoase), avem feţele alea vinovate. Ca şi cum le-am arăta vânzătoarelor că, uite, da, e criză, şi uite ce sacrificii fac să îmi cumpăr prostia asta. Feţe care spun: “Vreau restul de la 199 lei, dap, leul ăla, să nu crezi că îţi las ciubuc. E criză!” Nici nu am plătit produsul şi deja ne facem griji în privinţa lui. Unde mai rămâne bucuria?

Related Posts: