Obrazul subţire cu cheltuială se ţine :). Sunt curios dacă administraţia locală din Hunedoara va putea accesa fonduri europene pentru proiecte viabile, cum e, de exemplu, reabilitarea Castelului Corvinilor. Cetatea din Deva este reabilitată pe fonduri de la UE. Ce-i drept, primăria municipiului vecin plăteşte cam mai bine de un sfert din valoarea proiectului de aproape 40 de milioane de lei. Dar îşi va scoate banii în următorii ani, mulţi ani, din turism.
În Hunedoara, reparaţiile la Castelul Corvinilor costă circa 1,2 milioane de lei, bani de la bugetul local. Primăria va mai cheltui circa 25 de milioane de lei (sper să nu mă înşel) pentru ecologizarea terenurilor din zona industrială a Hunedoarei. Valoarea totală a proiectului de ecologizare e de 62 de milioane de lei, dar din fericire restul banilor e de la UE. Ecologizarea era necesară, e un lucru bun, dar mă pune pe gânduri costul ei. Iar tot în Hunedoara va fi construit un ştrand în care vor fi investiţi circa 9,3 milioane de lei, de la bugetul local. Staţi liniştiţi, pentru acoperirea acestor cheltuieli, dar şi pentru altele, ne-am împrumutat :). Aşadar sunt peste 35 de milioane de lei, dar… dacă e putere 🙂 , de ce nu? Aşadar Hunedoara nu e chiar aşa săracă. Sau…
În orice caz, mă aştept ca administraţia locală să înceapă să producă bani, altfel va fi foarte rău ;).


















