- Proiectele de ecologizare au ocolit până în prezent halda de steril a fostelor Uzine de Preparare a minereului din Teliuc.
Terenul viran de la marginea Hunedoarei, acoperit cu zeci de mii de tone de reziduri miniere, s-a transformat în ultimii ani într-un deşert, unde apăsarea nisipului toxic a ucis orice urmă de viaţă în natură.
La fel ca şi în cazul haldelor de zgură ale combinatului siderurgic, în zona Teliucului, furtunile şi vântul puternic formează adevăraţi nori de praf care uneori sunt purtaţi deasupra Hunedoarei.
- Minele Teliuc au funcţionat până la mijlocul anilor 2000 şi au lăsat în urmă o mulţime de ruine industriale, dar şi trei halde de steril de aproape 100 de hectare.
Minele de fier din zona Teliucului şi a Ghelariului au o istorie de două milenii.
În Antichitate aici se afla unul dintre cele mai mari districte miniere din Dacia, iar o inscripţie păstrată din epoca romană atestă importanşa acesteia: „Natus Ibi Ubi Ferum Nascitum”, tradusă în „Născut acolo unde se naşte fierul”.
Exploatările miniere şi-au continuat existenţa şi în Evul Mediu, când zona de la marginea Hunedoarei a fost împânzită de ateliere de fierărie şi de topitorii, în timp ce oraşul de la poalele Castelului Corvinilor îşi primise renumele de târg al fierului „Eisenmarkt”.
Minele s-au extins în secolul al XIX-lea, sub Imperiul Austro-Ungar, însă cea mai mare dezvoltare au avut-o în primele decenii de comunism.
Atunci, la Teliuc şi Ghelari, două aşezări pitoreşti din Ţinutul Pădurenilor, marcate în secolele trecute de „invazia” familiilor stabilite aici din toate colţurile Imperiului, dar şi din Ţara Românească, au fost construite primele blocuri pentru noii „colonişti” – sute de români veniţi din zona Moldovei, Olteniei şi a Bărăganului, pentru a lucra în minele de fier aflate la apogeul expansiunii lor.
Minele din zona s-au închis la mijlocul anilor 2000. La Teliuc, au rămas zeci de hectare ocupate cu ruine şi dărâmături, vechi clădiri miniere scoase din uz, un tău uriaş amenajat pe locul fostei cariere a minelor Centrală şi de Est, dar şi trei halde de steril care împreună se întind pe aproape 100 de hectare. Două dintre ele au aspectul unui deşert, ale cărui dune de praf toxic sunt modelate de vânt şi apă. Întinderile de circa 70 de hectare se află între dealuri, mărginite de şoseaua Hunedoara – Silvaş – Haţeg, de ruinele Minei de Est şi de satele Teliuc şi Cinciş.
Related Posts:
