- Minunat și plin de istorie Defileul Jiului, o bună cale de comunicație între Ardeal și Oltenia. Șoseaua de circa 30 de kilometri care străbate munții, însoțind râul Jiu, este spectaculoasă, mai ales pentru că în ultimii ani a fost modernizată, devenind mai sigură pentru călători.
- Este un loc al istoriei, loc al patimilor, al luptelor crâncene din trecut, al „mineriadelor” mai apropiate de noi, în timp, al dramelor minerilor care părăseau Valea Jiului, un traseu de luat la pas, cu bicicleta și cu mașina. Minunat este și Jiul în defileu, Sălbatic, negru și învolburat. Sper să rămână așa.
Defileul Jiului începe de la marginea municipiului Petroșani, unde apele Jiului și-au făcut loc prin valea adâncă a munților și continuă pe un traseu sinuos, de peste 30 de kilometri spre sudul României, până la intrarea în orașul Bumbești Jiu, din județul Gorj.
VIDEO
Drumul prin strâmtoare a fost amenajat pe la mijlocul secolului al XIX-lea, când aici funcționau vămile de trecerea dintre Ardeal și România. În timpul războiului, aici s-au dat lupte crâncene între armatele română și austro-ungară și germană. Apoi vechiul loc de hotar a ajuns istorie.
În urma fostului punct vamal Pasul Surduc a mai rămas o clădire veche de peste un secol, abandonată pe marginea şoselei Petroşani – Târgu Jiu, între versanţii abrupţi tăiaţi de râul Jiu. Câțiva kilometric mai jos pe cursul Jiului, o altă clădire părăsită a fost folosită din 1867 până în 1918, ca sediu al Oficiului Vamal dintre Regat şi Transilvania.
Mănăstirea Lainici, clădită și pictată în urmă cu două secole, în prezent una dintre puținele așezări omenești de pe traseul din munți, a rămas însă locul cel mai faimos din Defileul Jiului.
Și în trecut, după ce drumul fusese amenajat în secolul al XIX-lea, excursiile în Defileul Jiului, numit atunci, și mai ales de către gorjeni, Defileul Lainici, erau o experiență de neuitat. Destinația favorită a excursioniștilor era și atunci Mănăstirea Lainici, iar drumul prin defileu – un spectacol. Așadar, poftiți la o călătorie în trecut, prin trecătoarea Carpaților.
„În sfârșit după multe croieli de planuri și după multe iscodiri în privința frumuseței pitorești din preajma Târgu-Jiului, hotărârăm cu toții să pornim spre defileul Lainici, care s-a acoperit de atâta vâlvă.
Ne urcăm în trăsuri plini de voioșie și cu sufletele încinse de daruri sfinte, și iată-ne porniți în duruit de toate, în dăngănit de clopoței și în plesnetele de bici ale birjarilor cari și iuțesc telegarii prin strigăte prelungi.
Clopoțeii sună de zor, încurajați parcă de dangătul profund și grav al diligenții cu patru cai ca focul, și pe la porți răsar femei îmbrăcate curat și învelite cu cârpe, cari bat călcâiul, gospodari cu trupul voinic și copii cu capul gol și cu cămășuiri scurte până la genunchi, cari râd, chiotesc și sar sburdalnici după trăsuri.
Din când în când se ivesc cumpene, cari înclinate de mâni de fecioare, își plec agale gâtul în adâncul cioturilor, de unde ies apoi gălețile pline cu apă rece ca ghiața”, informa ziarul „Amicul Tinerimii” în 1905.
Din sud, poarta de intrare în munți se află dincolo de orașul Bumbești Jiu.
„În preajma noastră stă muntele dărumuit, cu stânci uriașe rupte din trupul lui și prăvălite jos la poalei. Altele stau gata să se desprindă și să pornească în rostogoliri năpraznice, umplând valea de viteze prelungi, și peste toată această înnălțime de piatră, vegetația n-a venit să-și depună strălucirea verdelui ei împodobitor.
Numai ici-colea câte-un trunchi chircit de mesteacăn își tremură alene frunzele bolnave. In sfârșit, după ce am sburdălnicit încoaci și acolo înviorați de tăria sănătoasă a aerului, pornim iarăși înnainte, căutând să pătrundem în misterul cetății și să descoperim alte priveliști, cu alte frumuseți.
Clopoțeii sună puternic și trăsurile înaintează în pleznetele de bici, cari stârnesc ecouri apropiate. Ochiul nostru nu poate vedea mult înainte, dar drumul se desface mereu, se desfășoară ca și când ar fi tors de o mână nevăzută, și iar să pierde în urma noastră, încolăcindu-se în jurul uriașelor trupuri de munte.
Deodată înălțimile se desfac, se dau în lături, și iată-ne închiși în sânul cetății, cu orizontul strâmt, cu ziduri mari de stâncă pleșuvită, pe ale căror creste îndrăznețe să sprijină civiltirul sineliu al cerului”, arăta publicistul în 1905.
Atmosfera de la Mănăstire, la începutul secolului XX:
„Copleșiți de frumusețea și varietatea priveliștilor, poposim într’o casă din preajma schitului. E atâta intimitate, atâtea vorbe dulci și atâtea destăinuiri de sentimente…
După aceea am prins vorbă cu călugării, cari ne-au destăinui multe din durerile lor, am intrat în sânul schitului, in pacea căruia s’au trecut și s’au îngropat atâtea suflete rupte din viața cea mare, sgomotoasă și plină de patimi, am mers apoi de am spart liniștea de sihăstrie a unui schimnic bătrân, așa de bătrân, că și-a pierdut și el rostul anilor, și am rămas mult de vorbă cu bătrânul sihastru, a cărui viață se scurge așa de liniștită, de săracă și de strâmtă în cuprinsul întunecos al colibei cu ferestruici fixate.
O singură carte de rugăciuni, cu filele soioase și îngălbenite de vreme — pe care sihastrul o știe pe dinafară — se odihnea pe patul aspru de vecinic chin”, informa publicistul.
Mănăstirea Lainici este și acum aglomerată de turiști. În urmă cu doi ani, din nevoia de fluidiza traficul în zonă și de a lărgi spațiile pentru parcare, zona din fața mănăstirii a fost reamenajată.
Versanții au fost dinamitați, iar un pod, un sens giratoriu și o parcare pentru mașini și autobuze au fost construite în ultimii ani în fața locului de pelerinaj. În vecinătatea ei, un monument ridicat în 1927 contribuie la cunoașterea istoriei tulburătoare a Defileului Jiului.
Crucea de piatră a fost ridicată în 1927, în memoria generalului român Ioan Dragalina (1860 – 1916), răpus de o rafală de gloanțe în luptele din Defileul Jiului, din Primul Război Mondial.
Related Posts:
