Home EVENIMENT Grevă la SEWS-R Deva. Oamenii au oprit lucrul și cer salarii mai...

Grevă la SEWS-R Deva. Oamenii au oprit lucrul și cer salarii mai mari

160
0
SHARE

La SEW-S România – de ani buni miile de angajați au muncit în flux continuu, în trei schimburi. Acum au cerut salarii mai mari cu cel puțin 10 la sută, considerând că au fost exploatați suficient încât să le merite și că uzina de cablaje are profit. Șefii companiei i-au înștiințat că protestul lor nu este legal.

Știrea:

Muncitorii fabricii de componente auto România, filiala din Deva, au încetat lucrul, începând de joi după amiază, în semn de protest faţă de situaţia salarială ai angajaţilor. Surse din interiorul fabricii au declarat pentru adevarul.ro că un schimb întreg a intrat în grevă, începând de la ora 16 şi ar putea fi urmat şi de celelalte schimburi.

Oamenii au solicitat mărirea salariilor cu cel puţin 10 la sută, prime de sărbători şi condiţii de muncă mai bune, dar conducerea uzinei le-a oferit doar o mărire de 6,5 la sută. Ei spun că vor continua protestul până când vor ajunge la un consens cu patronatul.

„Suntem pe unul dintre primele locuri între companiile din judeţ, la finanţe, însă aici încă lucrează oameni pentru salariul foarte mici în raport cu munca pe care o fac”, au declarat muncitorii.

„Haideţi la Sews-R la grevă. Ei nu pot să ne scoată ochii cu 6,5 la sută în plus la salariu, când avem facturi de plătit mai mult decât salariul. În spital o femeie de serviciu nou angajată ia 2.000 lei şi lucrează 8 ore, iar eu după 10 ani am 1.700 de lei. Ruşine, haideţi să fim oameni. Vrem măcar 10 la sută să ajungem la salariul unei femei de serviciu”, a fost apelul unei muncitoare.

Circa 3.000 de oameni lucrează la multinaţionala SEWS – R din Deva, în trei schimburi. Conducerea fabricii nu a putut fi contactată, însă potrivit unui document intern salariaţii au fost înştiinţaţi de „„întreruperea nejustificată a activităţii de producţie în timpul negocierii contractului colectiv de muncă”.

CONTINUAREA AICI!

 

Related Posts: