- Cel mai colorat cartier din municipiul Hunedoara este O.M. (Oraşul Muncitoresc). Faţadele blocurilor au fost izolate şi apoi zugrăvite în nuanţe diferite, vii sau chiar stridente în comparaţie cu aerul de vechi pe care îl are zona.
- O.M. este în acelaşi timp şi cel mai îngrijit cartier al oraşului şi chiar dacă locuinţele au fost construite în primii ani de comunism, după model sovietic, sunt mult mai plăcute decât apartamentele blocurilor din beton ridicate în celelalte cartiere ale Hunedoarei.
„Oraşul Muncitoresc” (O.M.), cel mai vechi cartier de blocuri al orașului, a fost proiectat în anii 1947 -1948 și construit într-un deceniu.
Primele construcţii au fost, la sfârşitul anilor ´40, casele urbane de pe Dealul Chizidului, actuala zonă O. M.-ul mic, pe care proiectanţii au dorit-o un „oraş grădină”, format dn locuinţe grupate concentric în jurul Uzinelor metalurgice.
Cartierul Orașul Muncitoresc din Hunedoara, format din cvartale de blocuri, a fost ridicat în anii următori pe dealurile învecinate pădurii și cartierului Chizid.
La șapte decenii de la construcția cartierului, cele mai multe dintre vechile sale străzi și alei au fost modernizate, iar noile locuri de parcare au redus din suprafața generoasă de spațiu verde de care dispuneau în trecut localnicii. Înfățișarea clădirilor de locuit, cu două etaje, cu poduri și pivnițe care puteau fi folosite ca adăposturi anti-bombardament, a suferit mai puține schimbări.
Aproape la fel de „sovietic” ca în vremea construcției sale se înfățișează, în centrul cartierului Orașul Muncitoresc din Hunedoara, restaurantul Corvinul, un complex inaugurat în 1954, cu o arhitectură inspirată din cea a unor clădiri publice din Uniunea Sovietice din vremea lui Iosif Stalin.
„Restaurantul e o lucrare unică în materie, depăşind orice local similar din tară şi chiar din Bucureşti. Localul, de fapt, e un combinat de deservire cuprinzind restaurant, cofetărie, berărie şi sala de banchete. Pe-o scară cu trepte de marmură s-ajunge în sala de banchete. Podeaua de parchet, lustruită, semnifică distincţia. O petrecere vara, pe terasa de alături, va fi strălucitoare: mozaic pe jos, fântână arteziană in mijloc, becuri prinse de pergolă, vedere asupra Combinatului nocturn”, scria Vasile Nicorovici, în volumul „400 de zile în oraşul flăcărilor”, (Editura Tineretului, 1958).
În centrul civic al Hunedoarei, o altă clădire monument amintește de epoca stalinistă. Casa de Cultură a fost construită la mijlocul anilor ‘50, la mijlocul distanţei dintre poarta Combinatului Siderurgic Hunedoara şi cartierul „Oraşul Muncitoresc”.



















