SHARE

Sărbători de anduranţă… azi dimineaţă câţiva muncitori agăţau ornamentele de Crăciun deasupra străzilor din centrul Hunedoarei. Tocmai am ajuns în oraş de la ţară şi am avut aşa o stare de dezorientare: ce e, decembrie? Mi-am revenit repede, am ridicat din umeri şi am trecut mai departe. Cineva mă întreabă mirat sau serios: cum, tu nu aştepţi sărbătorile de iarnă? Păi e cea mai frumoasă perioadă a anului, nu ca de Paşte; ce dacă atunci sunt copaci înfloriţi şi e vreme bună, aşa ceva mai poţi să vezi toată vara. Good Point!

Iar a trebuit să ridic din umeri. Cu resemnare cred, că doar nu era să îl contrazic pe om. Adică nu poţi spune despre sărbătorile de iarnă că nu sunt cele mai frumoase. E aproape ilegal la noi să faci asta. Şi totuşi, e doar început de noiembrie! E devreme. Sau nu? Ştiu, luna e plictisitoare de-a dreptul, dar asta înseamnă oare că trebuie să împodobesc bradul sau să îmi fac griji pentru “ce punem pe masa de Crăciun”? Sau pentru cadouri (cine nu îşi face griji pentru ele…)?

E clar, nu sunt cuprins de spiritul acestor sărbători. Dar fiind noiembrie, vreau să mai aştept cel puţin o lună să îmi intru în atmosfera specifică.

E o reclamă la în care apare moş Crăciun, luat pe nepregătite în timp ce face duş şi nu apucase să îşi îmbrace costumul. Nu ştiu despre ce e vorba în reclamă, dar când am văzut azi instalaţiile montate pe stâlpi, aproape m-am simţit şi eu ca un Santa de la , luat prin surprindere şi apoi mustrat ca şi când nu şi-ar fi făcut temele.

Dar adevărul e că Hunedoara arată mai frumos cu beculeţele alea alb-albastre în centru. În două săptâmâni, vom avea şi Orăşelul copiilor în zona Kaufland. Sper să nu mai fie aşa trist ca în anii trecuţi, când mai ales vedeam tarabele alea cu mici şi fripturi semi-îngheţate, pe care dacă aveai curajul să le cumperi puteai să le devorezi la minus nu ştiu câte grade, aşezat la mesele de lemn cu băncuţe şi la o … rece.

Related Posts: