SHARE

Nu am mai fost de mult la teatru; o scriu aşa, nu neapărat cu un gust amar sau cu nostalgie. Mai degrabă cu amuzament dacă mă gândesc că ştiu atâţia oameni care nu au ajuns în viaţa lor la un spectacol. Bineînţeles, nu mi-au spus ei asta, a trebuit să ghicesc eu, dar nu a fost greu.

Oricum, doar nu era să îi întreb: “ai fost vreodată la un spectacol cultural, şi aşa mai departe?”. Nu merge.

Ar fi un subiect de conversaţie poate doar în cazul în care eşti la agăţat, nu ai idei şi apoi deodată crezi că o astfel de întrebare ar face o impresie bună fetei. Mă îndoiesc însă că va avea vreun efect… pozitiv (în ziua de azi, cum se spune). Nu am încercat, recunosc, aşa că doar îmi dau cu părerea acum. Era şi ciudat: dacă fata spune că nu a fost la teatru, se presupune că ar trebui invitată, dar unde, în Hunedoara?!?: în clădirea aia impresionantă din centrul oraşului, căreia îi zicem , dar nu funcţionează de ani buni…?!

E de înţeles de ce nu merg hunedorenii la teatru. Că nu există în Hunedoara, decât cu numele. Anul viitor s-ar putea ca lucrurile să se schimbe. Şi e ok.

Până atunci, avem alternative. Suficiente. Mie îmi plac şi cele mai puţin clasice. E de ajuns să stai la un suc undeva sau la o coadă 🙂  şi ţi se oferă gratuit câteva secvenţe, în funcţie de răbdarea cu care eşti înzestrat. Eu am cea mai mare răbdare pentru comediile bufe. Ştiu, ce vedem “pe stradă” nu e chiar teatru/spectacol, totuşi oamenii, amatori cum sunt cu toţii, dar însufleţiţi de propriile lor experienţe, îşi joacă rolurile bine. (Ne uităm unii la alţii). Un exemplu e imaginea celor câţiva muncitori 🙂 cocoţaţi pe maşina gonită peste aleile unui parc. Motto: aşa-i românul! …deşi m-am cam săturat să aud asta. Ar trebui schimbat motto-ul, dar cu ce? Avem şi noi orgoliile noastre, iar asta cu românul e unul de neînfrânt.

Related Posts: