SHARE

”Ne-am adresat primului om întâlnit în : „Unde îl putem întâlni pe Ştefan Tripşa?”. Şi ni s-a răspuns: „Locuieşte pe dealul Chizătăului şi o să-l aflaţi uşor: nu-i om în oraş care să nu-l cunoască”. Într-adevăr, nu există locuitor al Hunedoarei care să nu-l cunoască, personal sau din vedere, pe Eroul Muncii Socialiste Ştefan Tripşa. Ştefan Tripşa – povestesc oţelarii – izbuteşte să cunoască calităţile oţelului din ochi, fără să mai aştepte rezultatul probelor trimise la laborator, sau e în stare, stând la fereastra casei sale, să descifreze în fumul coşurilor dacă, la oţelărie, cuptoarele funcţionează bine sau defectuos”, relatau autorii unui reportaj, publicat în revista „Flacăra”, în 1960. CONTINUAREA AICI!

Related Posts: