SHARE
  • Un pic stranie, dar deloc întâmplătoare este agitația politicienilor din care sar dintr-un partid în altul pentru că se apropie alegerile electorale. Lucrurile par totuși pregătite cu mult timp în urmă, probabil prin alte „cercuri”, iar oamenii nu fac decât să își ia noile roluri în primire.

Compromisuri au trebuit să facă de când au intrat în politică, iar cu cât au vrut să se știe ei mai bine – lasă-i pe alții – , cu atât au trebuit să își tot calce pe principii, dacă le-au avut, și să accepte noi direcții, noi scenarii, noi distribuții. Acum, că se apropie alegerile, mai au ceva hopuri de trecut și ce o fi or vedea. Mai rămân sau nu în joc.

Deocamdată, singura problemă ar fi să justifice cumva schimbările astea ce par venite de nicăieri și pe care și le asumă ca și cum ar fi ale lor. Îi mai ajută o parte a presei, evident, doar acea parte își are și ea rolul ei.

Așadar, unii politicieni ne-au spus simplu: ei sunt patrioți și unele partide sunt mai patrioate ca altele. Alții au trebuit să se gândească la explicații mai complexe. Mint unii primari că ei au schimbat partidul pentru că așa pot accesa mai ușor , de parcă fondurile se dau de la partid.

Adevărul este altul. Dacă ești competent, faci proiecte și le depui la ADR Vest – să vezi ce se întâmplă. Când nu ai nimic, fiind ocupat în toți anii (care acum ți se pare că au zburat cam repede) doar să dai ghiocei fetelor și de băut băieților, să aduci lăutarii la zilele și ne-zilele comunei și orașului, să premiezi pensionarii, să depui coroane la morți etc., cum să primești fonduri europene pentru ceva?

Un pic straniu, cum ziceam…

Related Posts: